Literatura Pașoptistă și Dacia Literară
Perioada pașoptistă (1830-1860) a fost una zbuciumată, marcată de evenimente politice și sociale importante în Europa, când țările române începeau să se elibereze treptat de sub dominația otomană. Scriitorii acestei perioade, educați în universități prestigioase europene, au fost numiți "oamenii începutului de drum" deoarece au încercat să modernizeze literatura română după modelele occidentale.
Evoluția literaturii pașoptiste a cunoscut două etape distincte: etapa traducerilor și adaptărilor (când operele franceze erau traduse, deși nu întotdeauna cu precizie lexicală) și etapa Daciei literare (când apare spiritul critic și se pune problema autenticității împrumuturilor culturale).
Dacia literară, publicație apărută la Iași în 1840 sub coordonarea lui Mihail Kogălniceanu, a reprezentat un adevărat manifest al perioadei, inspirat de scriitorul german Schiller. Scopul revistei era ambițios: crearea unei unități etnice, teritoriale și lingvistice, așa cum sugerează și numele simbolic al publicației.
💡 Programul Daciei literare, expus în introducerea revistei, a trasat direcțiile fundamentale ale literaturii române moderne, promovând autenticitatea și specificul național în creația culturală.