Conflictul interior și patimile lui Ion
Din punct de vedere psihologic, Ion trăiește un conflict interior puternic între două patimi care îi răvășesc sufletul: dragostea pentru pământ și iubirea pentru Florica. Aceste patimi îl împing spre dezumanizare, transformându-l treptat într-un personaj tragic.
Deși o iubește pe Florica, Ion alege să se căsătorească cu Ana, pe care nu o suportă și o consideră urâtă, doar pentru a obține averea tatălui ei. În momentele când reușește să obțină pământ, el simte o satisfacție aproape erotică, ilustrată perfect în celebra scenă din capitolul "Zvârcolirea", când contemplă pământurile și exclamă: "Cât pământ, Doamne!".
Patima pentru pământ atinge apogeul în capitolul "Triumful", când Ion, având în sfârșit în posesie pământurile obținute prin căsătoria cu Ana, se apleacă și le sărută într-un gest aproape erotic. Simte "un fior rece, amețitor" la atingerea pământului, după care se ridică rușinat, privind în jur să nu-l fi văzut cineva. Această scenă marchează transformarea lui - începe să umble țanțoș prin sat și să vorbească doar despre pământurile sale.
Citat important: G. Călinescu subliniază dimensiunea obsesivă a personajului, afirmând că "lacomia lui de zestre e centrul lumii", transformându-l pe Ion într-un simbol al relației mistuitoare dintre țăran și pământ.