Conflicte și caracterizare
Ion trece de la sentimentul de inferioritate în fața pământului ("ca un vierme mic și slab") la cel de putere ("un uriaș care a biruit o ceată de balauri"). Totuși, în realitate, pământul îl stăpânește pe el, transformând-i sufletul și instaurând o dependență. Pământul devine pentru el asemenea unei ibovnice, iar când află de căsătoria Floricăi cu George, simte că "cineva i-ar fi furat cea mai bună și mai mare cadelnița de pământ".
Conflictul principal al operei se desfășoară între Ion și Vasile Baciu, fiind centrat pe lupta pentru pământ. Acest conflict exterior este completat de zbuciumul interior al protagonistului, prins între cele două obsesii: averea și iubirea. Victimele "blestemului pământului" sunt toți cei pe care Ion îi sacrifică pentru atingerea scopului său: Florica (pe care o iubește dar o abandonează), Ana (cu care se căsătorește pentru avere), copilul lor, Vasile Baciu și George Bulbuc.
Ion este caracterizat direct de narator ca fiind "isteț", "harnic și iute ca mă-sa", dar și ca "tâlhar" sau "sărăntoc" de către Vasile Baciu. Cele mai relevante trăsături reies însă din caracterizarea indirectă - gesturi, atitudine și limbaj. Naratorul subliniază trăirile pătimașe ale protagonistului prin referiri la foc: "scăpărând scântei din ochi", "zâmbind aprins", "scăpărare furioasă".
De reținut: Sfârșitul tragic și moralizator al lui Ion transmite o lecție despre pericolul obsesiei pentru avere, arătând cum un personaj complex poate fi distrus de propriile patimi.
Conturat realist, Ion reprezintă tipologia arivistului dominat de patimi, ilustrând trăsăturile țăranului care trăiește într-o societate în care valoarea unui om se măsoară prin avere. Prin acest personaj, Rebreanu transmite un mesaj profund despre consecințele lăcomiei și ale dorinței excesive de posesiune.