Statutul social, psihologic și moral al lui Ion
Ion, personajul principal al romanului, este un țăran sărac care trăiește cu obsesia obținerii pământului ca formă de evoluție socială. Fiul Glanețașului și al Zenobiei a sărăcit din cauza tatălui său care a pierdut zestrea soției prin viciile sale. Umilirea sa de către Vasile Baciu în fața satului declanșează în el o obsesie pentru înavuțire, determinându-l să renunțe la fata iubită pentru bogăție.
Din punct de vedere psihologic, Ion se află într-un zbucium interior între glasul pământului și glasul iubirii. Deși o iubește pe Florica, alege să se căsătorească cu Ana pentru averea ei: "Și să rămân tot calic, pentru o muiere!...". Moral, Ion este un arivist, considerând femeia doar un mijloc pentru atingerea intereselor materiale, comportându-se brutal și lipsit de remușcări.
Complexitatea personajului a stârnit diverse opinii critice. Nicolae Manolescu îl numește "brută ingenuă", plasându-l în preistoria moralei, iar George Călinescu remarcă că "șiretenia îi ține loc de deșteptăciune", subliniind capacitatea lui de a face orice pentru a-și atinge scopurile.
Observație importantă: Scena horei din incipit prefigurează evoluția ulterioară a evenimentelor și arată cum deciziile lui Ion sunt deja dictate de interesul material, nu de sentimente.
Momentul emblematic al sărutării pământului ilustrează simbolic relația dintre țăran și pământ. După ce obține pământurile dorite, Ion cade în genunchi într-un gest aproape ritual. Lutul îi "îmbracă mâinile cu niște mănuși de doliu" - o prefigurare a finalului tragic al acestei relații obsesive cu pământul.
