Caracterizarea lui Alexandru Lăpușneanul
Alexandru Lăpușneanul este personajul central al nuvelei omonime, un domnitor complex a cărui trăsătură definitorie este dorința de răzbunare împotriva boierilor. Nuvela prezintă a doua domnie a acestuia în Moldova, abordându-l doar din exterior, fără o analiză psihologică profundă.
Caracterizarea directă se realizează prin descrieri fizice sugestive: "îmbrăcat cu toată pompa domnească", purtând "coroana Paleologilor" și peste "dulama poloneză de catifea stacojie" având "căbănița turcească" - elemente care simbolizează puterea ostentativă. Detalii precum "ochii scânteiară ca un fulger" sugerează impulsivitatea, iar "silindu-se a zâmbi" dezvăluie prefăcătoria sa. Alte personaje îl caracterizează direct: boierul Stroici îl numește "un tiran cu sânge pângărit", iar mitropolitul Teofan îl consideră "crud și cumplit".
Prin caracterizarea indirectă, descoperim un personaj hotărât și sigur pe sine, care afirmă categoric: "Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau" și "voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră". Este bănuitor și viclean, alege să se alieze cu Moțoc doar pentru a-l folosi ca țap ispășitor: "te voi cruța căci îmi ești trebuitor să mă scapi de blestemurile norodului".
De reținut! Lăpușneanul întrupează un paradox - este inteligent și strategic, dar în același timp crud și sângeros, capabil să organizeze un măcel al boierilor și să construiască o piramidă din capetele acestora.
Relația cu soția sa, Ruxanda, relevă ambiția și dorința de putere, căsătorindu-se cu aceasta pentru a fi acceptat de popor. Sadismul său este evident când, aflând efectul faptelor sale asupra Ruxandei, îi promite "un leac de frică" - piramida celor 47 de capete. Chiar și pe patul morții, Lăpușneanul rămâne neschimbat, amenințând: "de mă voi scula pre mulți am să popesc și eu". Finalul nuvelei aduce o răsturnare de situație când domnitorul este otrăvit de soția sa la îndemnul boierilor Spancioc, Stroici și al mitropolitului, transformându-l din călău în victimă.