Imaginarul poetic și simbolistica creației
Prima secvență a poemului surprinde imaginea artistului copleșit de singurătate, chinuit de lipsa inspirației divine: "Le-am scris cu unghia pe tencuială". Actul creației devine dureros, reprezentând totuși singura modalitate de evadare spirituală dintr-o realitate ostilă. Poetul scrie "Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care au lucrat împrejurul/ Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan", sugerând absența protecției divine în actul creator.
A doua strofă conturează realitatea exterioară, aflată în perfectă concordanță cu starea interioară a eului liric: "Era întuneric. Ploaia bătea departe afară". Verbele la imperfect ("era", "bătea", "mă durea") transmit ideea permanentizării stării de singurătate și suferință. Deși înconjurat de întuneric, poetul simte nevoia copleșitoare de a scrie: "Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă."
Mâna devine un motiv central al textului, simbolizând actul creator. "Unghiile de la mâna stângă" reprezintă metafora scrisului "altfel" - creația izvorâtă din suferință și urât, în timp ce "unghia îngerească" (de la mâna dreaptă) se asociază cu frumosul tradițional. Ultimele versuri accentuează suferința creatorului: "Și mă durea mâna ca o gheară/ Neputincioasă să se strângă", conturând imaginea poetului damnat, care nu poate renunța la scris chiar dacă arta sa îi aduce nefericire.
Reține: Arghezi folosește un limbaj inedit, valorificând toate nivelurile lexicului: arhaisme ("stihuri", "mucigai"), termeni populari ("firidă", "părete") și cuvinte "urâte" care capătă noi valențe expresive.