Finalul tragic și semnificațiile nuvelei
Sfârșitul lui Lăpușneanul este pe măsura vieții sale tumultuoase. În atmosfera sinistră a cetății Hotinului, domnitorul moare într-o stare de delir, bântuit de fantomele victimelor sale. În ultimele clipe, el ar dori „să se poată răzbuna împotriva celor care l-au otrăvit", dar este neputincios în fața morții care îl așteaptă.
Scena finală este profund simbolică - în delirul febrei, Lăpușneanul vede toate victimele sale „fioroase și amenințătoare, îngrămădindu-se și chemându-l la judecata Dumnezeiului dreptății". Acest moment reprezintă o formă de justiție poetică, tiranul fiind în cele din urmă judecat pentru faptele sale.
Nuvela poate fi interpretată ca o meditație asupra naturii puterii și consecințelor sale. Lăpușneanul este „victima unui om perfect sănătos trupește și sufletește", un personaj „complet anormal, dezechilibrat și bolnav", cu intelectul și sensibilitatea exacerbate la maximum. Întreaga operă este structurată în jurul ascensiunii și prăbușirii sale, demonstrând cum excesele se întorc, inevitabil, împotriva celui care le comite.
Reflectează! Deși scrisă în secolul XIX, nuvela lui Negruzzi rămâne relevantă și astăzi, invitându-ne să reflectăm asupra naturii puterii absolute și efectelor sale distructive atât asupra celor care o suportă, cât și asupra celor care o exercită.