Contextul și caracteristicile nuvelei

Nuvela "Alexandru Lăpușneanu" marchează începutul nuvelei istorice în literatura română, apărând în perioada pașoptistă sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu, care încuraja scriitorii să se inspire din istorie și tradiții.

Titlul eponim indică numele domnitorului Moldovei, cunoscut în epocă drept Jacob Eraclid Despatul. Sursele de inspirație sunt lucrări istorice precum "Letopisețul Țării Moldovei" de Grigore Ureche și "O samă de cuvinte" a lui Miron Costin, din care sunt preluate cele patru mottouri și scena măcelului.

Perspectiva narativă este predominant obiectivă, cu un narator omniscient care devine subiectiv prin intervențiile directe, folosind adjective precum "mișelul boier", "crudul domnitor" și "urâtul complot". Tema nuvelei prezintă a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanu și transformarea acestuia într-un răzbunător neînduplecat.

De reținut! Deși inspirată din fapte reale, nuvela este o creație originală cu structură de roman, îmbinând elemente romantice (personaj excepțional în situații excepționale) cu elemente realiste (redarea fidelă a atmosferei istorice).

Structura și desfășurarea narativă

Nuvela este împărțită în patru capitole, fiecare precedat de un motto semnificativ care rezumă întâmplările: "Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu!", "Ai să dai samă, Doamnă!", "Capul lui Moțoc vrem!" și "De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu!".

Între început și final există o relație strânsă: la început vedem întoarcerea domnitorului pentru a doua oară, iar finalul concluzionează tragic perioada istorică: "Acesta fu sfârșitul tragic al lui A.L., ce lasă o pată de sânge în istoria Moldovei".

Primul capitol (expoziția) surprinde întoarcerea lui Lăpușneanu și întâlnirea cu cei patru boieri care-i transmit că poporul nu-l dorește ca domnitor. Tot aici apare promisiunea falsă către Moțoc că nu-i va mânji sabia cu sângele său.

Al doilea capitol conține intriga și parte din desfășurarea acțiunii, prezentând măsurile drastice luate de domnitor: confiscarea averilor boierești, arderea cetăților (exceptând Hotinul), desființarea armatei pământene și schimbarea unor boieri.

Atenție! Dialogul dintre domnitor și domniță este esențial pentru înțelegerea personajelor - Ruxanda încearcă să-l convingă să înceteze atrocitățile, iar el îi promite ironic "un leac de frică".

Punctul culminant și conflictele nuvelei

Capitolul al treilea conține desfășurarea acțiunii și punctul culminant. Lăpușneanu, ascunzând un jungher și purtând armură protectoare, participă la slujba de duminică de la mănăstire. Prefăcându-se pocăit, invită 47 de boieri la Curtea Domnească pentru un ospăț de mulțumire, unde îi execută pe toți, alcătuind din capetele lor o "piramidă" aranjată după statutul social și păcatele săvârșite.

Capitolul al patrulea (deznodământul) prezintă retragerea domnitorului la cetatea Hotin după patru ani de la măcel. Bolnav de friguri, se călugărește sub numele de Paisie și este otrăvit de domnița Ruxanda la îndemnul mitropolitului și a celor doi boieri supraviețuitori.

În nuvelă apar două tipuri de conflicte principale: unul între domnitor și boierii complotiști (bazat pe limitarea puterii boierilor și confiscarea averilor) și altul între domnitor și domnița Ruxanda, care în final devine "mai hotărâtă în privința acestuia".

Personajele sunt construite după modelul romantic, cu calități și defecte bine conturate: Alexandru Lăpușneanu este tipul domnitorului avid de putere, domnița Ruxanda este femeia blândă și supusă, iar Moțoc reprezintă trădătorul.

Important! Autorul folosește procedeul antitezei pentru a contura caracterul complex al personajelor, creând un personaj principal "rotund", în jurul căruia gravitează întreaga acțiune a nuvelei.

Caracterizarea personajelor și valoarea operei

Alexandru Lăpușneanu este caracterizat direct prin apelative precum "craiul", "domnul", "tiranul", iar portretul său fizic și vestimentar este realizat în scena de la mitropolie: "Purta coroana Paleologilor și peste haina poloneză de catifea avea o vestă turcească". Era "foarte galben la față", iar personajele îl consideră "crud și cumplit".

Autocaracterizarea personajului se face prin enunțuri care arată aroganța: "Nu sunt eu unsul lui Dumnezeu?" sau "N-aș fi un mătăcină de frunte dacă m-aș încrede în voi". Cu toate acestea, autorul îi evidențiază și calitatea de bun psiholog, folosindu-se de mânia oamenilor pentru a-l ucide pe Moțoc.

Domnița Ruxanda este portretizată în antiteză cu figura domnitorului. Fiică a lui Petru Rareș, fost domn al Moldovei, a rămas orfană și a fost obligată să se căsătorească cu cel care i-a ucis tatăl și doi dintre frați. Este descrisă fizic cu "părul ei împărțit, despletit pe umeri și spate", având o fire blândă și înțelegătoare.

În relația cu domnitorul, Ruxanda folosește când un ton blând ("bunul meu domn", "viteazul meu soț"), când o atitudine violentă, mai ales în scena otrăvirii, numindu-l "călăul copilului meu".

De neuitat! G. Călinescu consideră "Alexandru Lăpușneanu" o operă monumentală și o aseamănă cu tragediile lui Shakespeare, apreciind-o drept o lucrare de valoare universală.