Tradiționalismul și universul poetic
Ion Pillat creează în această poezie un univers poetic aparte, situat la confluența mai multor curente literare interbelice. Tradiționalismul său se manifestă prin descrierea unui cadru rural idilic și prin nostalgia față de vremurile patriarhale. Publicată în volumul "Pe Argeș în sus" (1923), poezia surprinde esența viziunii senine și echilibrate a autorului.
Trecerea timpului reprezintă tema centrală, sugerată încă din primele versuri prin imagini vizuale puternice. "Casa amintirii cu-obloane și pridvor" devine simbolul unui trecut ce persistă în memoria poetului. Trecutul capătă dimensiuni legendare, fiind populat de figuri precum haiducii luptători pentru dreptate, evocați metaforic: "hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru și poteri, și haiduc".
Limbajul poetic folosit este armonios și cantabil, presărat cu note regionale și populare care sporesc farmecul discret al lumii evocate. Eul liric construiește treptat un topos poetic al spațiului rural arhaic, înveșmântat în mit și legendă. Imagini vizuale precum "lanul de secară", "câmpia" sau "turnul vechi din sat" conturează atmosfera specifică acestei lumi.
Descoperă magia! Observă cum Ion Pillat folosește metafore precum "casa amintirii" pentru a crea o punte între prezent și trecut. Acest procedeu literar ne ajută să simțim nostalgia poetului și să ne conectăm la propriile noastre amintiri.
O secvență deosebit de emoționantă este povestea de dragoste a bunicilor, prezentată ca un model spiritual ideal. Idila lor urmează un ceremonial aparte: bunicul așteaptă berlina din care coboară o fată "în largă crinolină", iar el, romantic și iubitor de poezie, îi recită "Sburătorul de-un tânăr Eliad" sub clar de lună. Sunetul clopotului, laitmotivul poeziei, însoțește protector cuplul îndrăgostiților, simbolizând atât începuturi, cât și sfârșituri: "și cum ședeau... departe, un clopot a sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat".