Factorii romanizării
Orașele romane au jucat un rol crucial în răspândirea modelului roman de viață, fiind centre administrative, judecătorești, religioase și culturale. Aici găseai teatre, școli, amfiteatre, apeducte și terme - toate elemente ale civilizației romane care au influențat populația locală.
Organizarea politico-administrativă a provinciei Dacia a evoluat sub diferiți împărați. Sub Traian (98-117), Dacia cuprindea Transilvania, Banatul, Oltenia și vestul Munteniei, fiind condusă de un guvernator cu capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Ulterior, împărații Hadrian și Marcus Aurelius au reorganizat provincia în mai multe subdiviziuni administrative.
Limba latină populară (vulgară) a reprezentat principalul factor al romanizării, fiind utilizată de funcționarii romani care ocupau pozițiile administrative importante. Alături de limbă, religia a contribuit substanțial la procesul de romanizare prin fenomene precum interpretatio romana (adorarea zeităților locale sub nume romane) și sincretismul religios.
Creștinismul s-a răspândit în Dacia începând cu secolul al IV-lea d.Hr., fiind oficializat prin Edictul de la Milano (313) și devenind religie de stat sub Theodosius (391). Dovezile răspândirii creștinismului includ donariul de la Biertan, opaițe creștine și fundații ale unor basilici la Porolissum și Sucidava.
Descoperire fascinantă: Termenii religioși de bază din limba română, precum "Dumnezeu", "creștin" și "cruce", provin direct din latina populară (Domine Deus, Christianus, Crux), demonstrând continuitatea credinței creștine în spațiul românesc.