Teorii istoriografice și argumente științifice
Teoria lui Robert Roesler (1871) combătea continuitatea românilor în Transilvania prin trei argumente principale: dacii au fost exterminați în urma războaielor cu romanii, iar perioada stăpânirii romane (165 de ani) a fost prea scurtă pentru romanizare; toți locuitorii au părăsit Dacia după retragerea aureliană, poporul român formându-se la sud de Dunăre; lipsesc izvoarele istorice care să ateste prezența românilor la nord de Dunăre înainte de secolul al XIII-lea, ceea ce ar dovedi că românii ar fi ajuns aici după unguri.
În replică, istoricul român A.D. Xenopol a combătut teoria imigraționistă bazându-se pe argumente solide: poporul român s-a format din fuziunea elementului traco-dacic cu cel roman, la care s-a adăugat influența slavă; există dovezi arheologice și toponimice care susțin continuitatea dacilor și a daco-romanilor la nord de Dunăre după retragerea aureliană, precum inelul de la Micia, inscripția de la Biertan și cărămida de la Gornea.
În perioada comunistă, istoricul Mihai Roller a accentuat importanța elementului slav în formarea poporului român, conform ideologiei staliniste. Astăzi, istorici contemporani precum Lucian Boia consideră că disputele politice dintre istorici pe acest subiect sunt oarecum depășite.
Important! Romanitatea românilor este susținută de dovezi arheologice, toponimice și hidronimice, care confirmă procesul de etnogeneză românească și formarea limbii române cu o importantă componentă romanică.
Deși controversat și politizat de-a lungul timpului, subiectul romanității românilor rămâne esențial pentru înțelegerea istoriei naționale. Această dezbatere istoriografică reflectă modul în care interpretarea trecutului poate fi influențată de contextul politic și social, demonstrând că istoria nu este niciodată complet separată de prezent.