Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Conceptul de romanitate a românilor cuprinde trei idei fundamentale: descendența românilor din romani, continuitatea populației romanizate pe teritoriul fostei Dacii și unitatea teritoriilor locuite de români. În izvoarele medievale, românii erau menționați sub numele de "vlahi" - termen ce desemna străini nevorbitori de limbă slavă.

Prima mențiune documentară despre români apare în timpul împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, care se referă la populația nord-dunăreană folosind termenul "vlah". Interesul umaniștilor italieni pentru romanitatea românilor a avut două cauze principale: dorința de a opri expansiunea otomană și pasiunea lor pentru tot ce ținea de Antichitate, inclusiv limbile înrudite cu latina.

În secolul al XV-lea apar primele scrieri care susțin latinitatea limbii române și a poporului român. Poggio Bracciolini este primul umanist italian care afirmă continuitatea elementului roman în Țările Române, menționând că populația de aici își păstrează limba latină transformată în română încă de la împăratul Traian.

De reținut! Termenul "vlah" nu era unul etnic, ci lingvistic - el desemna pe cei ce nu vorbeau slavona, marcând astfel diferența culturală a românilor în regiunea dominată de populații slave.

Contribuții importante la teoria romanității

Enea Silvio Procolomini $devenit Papa Pius al II-lea între 1458-1464$ a fost umanistul italian cu cel mai mare impact în răspândirea teoriei despre originea romană a poporului român. Informațiile sale proveneau de la misionarii dominicani și franciscani, iar scrierile lui au influențat decisiv opiniile europene despre originile romane ale românilor.

În spațiul românesc, cronicarii umaniști ai secolului al XVII-lea au adus contribuții esențiale la dezvoltarea acestei idei. Grigore Ureche în "Letopisețul Țării Moldovei", Miron Costin în "De neamul moldovenilor" și Dimitrie Cantemir în "Hronicul româno-moldo-vlahilor" susțin cu toții originea latină a poporului român și latinitatea limbii române.

La începutul secolului al XIX-lea, Școala Ardeleană marchează un moment crucial în afirmarea romanității. Reprezentanții săi $Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai și Ion Budai-Deleanu$ promovează ideea originii pur romane a românilor și a continuității neîntrerupte a elementului romanic pe teritoriul vechii Dacii, deși uneori cu exagerări menite să obțină drepturi politice pentru românii din Transilvania.

Atenție! Ideea romanității a fost adesea politizată, mai ales în contextul Transilvaniei, unde românii aveau statutul de "națiune tolerată", în timp ce maghiarii, sașii și secuii se bucurau de privilegii. Această realitate a influențat modul în care istoricii au abordat subiectul.

Teorii contradictorii și influențe politice

În secolul al XIX-lea, dezbaterea privind romanitatea a căpătat amploare prin apariția a două teorii contradictorii. Teoria imigraționistă (Rösler) susținea că toți locuitorii au părăsit Dacia în timpul retragerii aureliene (271), poporul român formându-se la sudul Dunării și revenind la nord abia în secolul al XIV-lea - o teorie convenabilă pentru autoritățile maghiare.

Ca răspuns, A.D. Xenopol a dezvoltat teoria continuității, argumentând că poporul român s-a format din elementul dacic și roman, cu influențe slave ulterioare. El a adus argumente arheologice care demonstrau continuitatea daco-romană la nordul Dunării după retragerea aureliană.

În primele patru decenii ale secolului XX, romanitatea românilor a fost abordată științific prin lucrări precum "Începuturile vieții române la gurile Dunării" și "Getica" de Vasile Pârvan, care a reușit să exprime sinteza daco-romană, și "Istoria Românilor" a lui Nicolae Iorga.

După instaurarea regimului comunist, istoria a fost puternic politizată. În perioada stalinistă (1948-1965), influența slavă a fost exagerată în formarea etnică a românilor, deși romanitatea nu a fost negată complet. Mihail Roller, istoricul oficial al regimului, a mers până la a sugera că limba română ar fi de origine slavă, pentru a sublinia importanța populației ruse.

Important! Interpretarea romanității românilor s-a modificat în funcție de contextul politic. În timp ce perioada stalinistă a exagerat influența slavă, național-comunismul lui Ceaușescu (1965-1989) a revenit la accentuarea originii dacice, ambele abordări fiind motivate ideologic și nu strict științific.