Acțiunea diplomatică a României în perioada interbelică

Perioada interbelică (1918-1940) a însemnat pentru România eforturi diplomatice intense pentru a-și asigura granițele. După Primul Război Mondial, România a participat la sistemul de la Versailles alături de Puterile Învingătoare, deși a fost considerată "stat cu interese limitate".

Prin mai multe tratate semnate în 1919, România a obținut recunoașterea internațională a noilor sale teritorii:

• Tratatul de la Versailles: Germania a plătit României despăgubiri de 1%
• Tratatul de la Neuilly: Bulgaria a recunoscut granița cu România, inclusiv Cadrilaterul
• Tratatul de la Saint-Germain: Austria a recunoscut unirea Bucovinei cu România

La tratativele pentru Bucovina au existat tensiuni serioase. Delegația condusă de I.I.C. Brătianu s-a retras când Puterile Mari au cerut dreptul de a interveni în politicile pentru minorități. Doar după amenințări și numirea unei noi delegații conduse de Al. Vaida Voievod, România a obținut recunoașterea teritoriului.

⭐ Bine de știut: Deși România a făcut parte din tabăra învingătoare, Marile Puteri o considerau stat de rangul doi, cu "interese limitate", fapt care a afectat poziția sa diplomatică și capacitatea de negociere.

Acțiuni diplomatice ale României în afara Sistemului de la Versailles

România a fost foarte activă diplomatic în perioada interbelică și în afara Sistemului de la Versailles. În 1919, țara noastră a aderat la Societatea Națiunilor (Liga Națiunilor), fondată la inițiativa președintelui american Wilson. Nicolae Titulescu, ministrul de externe al României, a devenit pentru o perioadă președinte al acestei organizații internaționale.

În 1920, România a semnat Tratatul polono-român, prin care cele două state își garantau reciproc sprijin în cazul unui atac dinspre Est. Această alianță era vitală deoarece ambele țări se temeau de tendințele expansioniste sovietice - temeri care s-au confirmat când URSS a ocupat Polonia în 1939 și Basarabia în 1940.

Alte inițiative diplomatice importante au fost:

• Pactul Briand-Kellogg (1928) - România a aderat la acest acord internațional care promova rezolvarea conflictelor pe cale pașnică
• Protocolul de la Moscova (1929) - semnat și de România, interzicea războiul ca mijloc de rezolvare a disputelor

România a fost și inițiatoare de alianțe regionale:

• Mica Înțelegere (1921) - formată din România, Cehoslovacia și Regatul Sârbo-Croato-Sloven pentru apărarea reciprocă împotriva Ungariei și Bulgariei
• Înțelegerea Balcanică (1934) - alianță între România, Iugoslavia, Grecia și Turcia pentru protecție împotriva Bulgariei și Italiei

⭐ Reține: Aceste alianțe arătau dorința României de a-și proteja granițele prin cooperare regională, dar ambele s-au destrămat când a început Al Doilea Război Mondial.

Relațiile româno-sovietice și tragicul an 1940

Relațiile cu URSS au reprezentat una dintre cele mai mari provocări diplomatice pentru România interbelică. Țara noastră dorea să obțină trei lucruri esențiale: recunoașterea unirii Basarabiei cu România, recuperarea tezaurului confiscat în 1918 și asigurarea stabilității la granița de est.

În 1934 au început negocieri între Nicolae Titulescu și Maxim Litvinov, însă acestea au eșuat în 1936 când Titulescu a fost demis din guvern. Sovieticii au refuzat să continue tratativele cu alt reprezentant român, ceea ce a lăsat România fără un acord cu URSS la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Anul 1940 a adus pierderi teritoriale dramatice pentru România:

• În august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov a inclus un protocol secret prin care Germania și URSS își împărțeau sferele de influență în Europa de Est, Basarabia fiind atribuită Uniunii Sovietice
• În iunie 1940, URSS a cerut cedarea Basarabiei printr-un ultimatum. După consultarea cu Marile Puteri, care au sfătuit-o să cedeze, România a acceptat, dar sovieticii au ocupat și nordul Bucovinei
• Armata română aflată în retragere a fost atacată de sovietici, care nu au respectat termenul de evacuare convenit

⭐ Important: Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 a fost factorul decisiv care a dus la pierderea Basarabiei în 1940, având un impact dramatic asupra istoriei României.

Dictatul de la Viena și consecințele pierderilor teritoriale

După cedarea Basarabiei, România a înfruntat noi pretenții teritoriale din partea vecinilor. Ungaria, aliată a Germaniei, a început negocieri la Turnu Severin, respingând propunerile românești pentru schimb de populație sau cedări teritoriale limitate. În lipsa unei înțelegeri, Hitler a impus o soluție.

La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, România a fost forțată să cedeze nord-vestul Transilvaniei Ungariei. Ulterior, în septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, a fost cedat Cadrilaterul Bulgariei.

Aceste pierderi teritoriale au avut consecințe devastatoare:

• România a pierdut peste 100.000 km² cu o populație majoritar românească
• Regele Carol al II-lea a fost nevoit să abdice în favoarea fiului său, Mihai
• La 6 septembrie 1940, Ion Antonescu a devenit șef al statului

Intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial a avut drept scop principal recuperarea Basarabiei. Inițial, în perioada 1939-1940, România a fost neutră, apoi a aderat la Axa prin semnarea Pactului Tripartit în noiembrie 1940.

În iunie 1941, la ordinul lui Ion Antonescu ("Soldați, vă ordon, treceți Prutul!"), România a intrat în război alături de Germania. Interesant este că SUA și Marea Britanie, deși aliate cu URSS, nu au declarat imediat război României, recunoscând că Basarabia era teritoriu românesc.

⭐ Bine de știut: Decizia României de a continua războiul dincolo de Nistru, după eliberarea Basarabiei, a fost determinată de promisiunea lui Hitler că va ajuta la recuperarea Transilvaniei de Nord și de dorința lui Antonescu de a crea un stat-tampon între România și URSS.

România în al Doilea Război Mondial

Participarea României în al Doilea Război Mondial a avut mai multe etape distincte:

• 1941-1942: Armata română a eliberat Basarabia, apoi a continuat lupta dincolo de Nistru, alături de Germania, fapt ce a determinat SUA și Marea Britanie să declare război României
• 1942-1943: Înfrângeri grele la Stalingrad, Odesa și Cotu Donului; mulți soldați români au fost capturați și trimiși în Siberia
• 1943-1944: Ion Antonescu realizează că Germania va pierde războiul și încearcă negocieri de pace, însă URSS cere capitulare necondiționată

Momentul decisiv a fost 23 august 1944, când regele Mihai și Opoziția Unită au scos România din Axa și au ordonat arestarea lui Antonescu, care a refuzat să semneze actul de ieșire din alianța cu Germania. Antonescu a fost trimis în Siberia, iar după război a fost adus în țară, judecat și executat în 1946.

După 23 august, România a trecut de partea Națiunilor Unite, luptând pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei. Ieșirea României din Axă a scurtat războiul cu aproximativ 6 luni, deoarece a lăsat Germania fără apărarea strategică a Carpaților și fără acces la petrolul românesc.

Deși România a terminat războiul alături de învingători, la Conferința de Pace de la Paris (februarie 1947), țara noastră a fost considerată stat învins și a pierdut toate teritoriile cedate în 1940, recuperând doar Transilvania de Nord. În plus, a trebuit să plătească despăgubiri de război URSS-ului, iar trupele sovietice au rămas pe teritoriul românesc până în 1958.

⭐ De reținut: Deși România a luptat alături de Aliați în ultima parte a războiului, la Conferința de Pace de la Paris din 1947 nu i s-a recunoscut statutul de cobeligerant, fiind tratată ca stat învins.

Instaurarea regimului comunist în România

După al Doilea Război Mondial, România a intrat sub influența sovietică, context în care s-a instalat regimul comunist. Acest proces a fost posibil datorită unor factori externi și interni:

Factori externi:

• În 1944, Acordul de procentaj de la Moscova a plasat România 90% sub influența URSS
• La Conferința de la Ialta (1945), Stalin, Churchill și Roosevelt au decis soarta Europei de Est
• URSS, ca stat învingător în război, a transformat țările din estul Europei în sateliți sovietici

Factori interni:

• La 6 martie 1945, sovieticii au impus guvernul condus de Petru Groza
• Pentru a-i asigura popularitatea, URSS a retrocedat Transilvania de Nord la 9 martie 1945
• Regele Mihai a intrat în "grevă regală", refuzând să semneze documentele emise de guvern

Comuniștii au preluat puterea deplină prin câțiva pași strategici:

• În 1946 au organizat alegeri falsificate, în care Partidul Național Țărănesc a obținut cele mai multe voturi, dar rezultatele au fost măsluite
• În iulie 1947, prin înscenarea de la Tămădău, liderii PNȚ (Iuliu Maniu, Ion Mihalache) au fost arestați sub acuzația de trădare
• La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost forțat să abdice și să plece în exil

⭐ Moment crucial: Abdicarea forțată a regelui Mihai la 30 decembrie 1947 a marcat sfârșitul monarhiei și instaurarea definitivă a regimului comunist în România, care a transformat țara într-o republică populară sub control sovietic.

Perioada stalinistă (1948-1965)

După instalarea regimului comunist, România a intrat în perioada stalinistă (1948-1965), caracterizată prin impunerea modelului sovietic și represiune politică. Comuniștii și-au consolidat puterea prin adoptarea Constituției din 1948, care transforma România în republică populară, condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Acțiunile comuniștilor pentru consolidarea puterii au inclus:

• Asimilarea forțată a Partidului Social Democrat în 1948, rezultând Partidul Muncitoresc Român (PMR), singurul partid legal
• Eliminarea rivalilor politici, inclusiv a lui Lucrețiu Pătrășcanu, ucis în închisoare din ordinul lui Dej în 1954

Regimul a folosit practici represive pentru a controla populația:

• Instituții de represiune: Miliția și Securitatea (înființate în 1948), cu rețele de informatori
• Lagăre de muncă unde dușmanii regimului erau forțați să muncească în condiții inumane: Canalul Dunăre-Marea Neagră, Salcia, Periprava
• Închisori politice pentru reeducarea oponenților prin tortură: Sighet, Aiud, Galați
• Deportări - în 1951, 40.000 de oameni din Banat au fost deportați în Bărăgan, acuzați de simpatii pro-iugoslave

Pe plan economic, comuniștii au implementat:

• Colectivizarea (1949-1962): confiscarea terenurilor agricole și trecerea lor în proprietatea statului
• Naționalizarea (1949): trecerea fabricilor, mijloacelor de transport și caselor în proprietatea statului
• Etatizarea băncilor

⭐ Important de reținut: Perioada stalinistă a înlocuit proprietatea privată cu cea de stat și a introdus economia planificată centralizată, în care statul decidea ce, cât și la ce preț să se producă, prin planuri cincinale.

Perioada național-comunistă (1965-1989)

Odată cu moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1965 (posibil cauzată de iradierea cu uraniu în urma unui conflict cu URSS legat de Planul Valev), Nicolae Ceaușescu a preluat conducerea Partidului Comunist Român. Regimul său, sprijinit de Emil Bodnăraș și Gheorghe Maurer, s-a consolidat prin adoptarea Constituției din 1965, care transforma România în Republică Socialistă.

Perioada național-comunistă a avut trei etape distincte:

1. Etapa liberală (1965-1970):

• Relaxarea controlului economic, permițând micilor producători să-și vândă produsele
• Încurajarea populației să cumpere automobile și apartamente
• Reluarea relațiilor cu state occidentale, inclusiv Germania Federală
• Reintroducerea studiului limbilor occidentale

2. Exacerbarea comunismului (1971-1980):

• După vizita în China și Coreea de Nord din 1971, Ceaușescu a impus cultul personalității
• Prin Tezele din Iulie 1971, a introdus un regim mai represiv, după model asiatic
• A implementat practici precum:
  • Socialismul dinastic: plasarea membrilor familiei în funcții-cheie
  • Rotirea cadrelor: funcționari mutați periodic pentru a preveni formarea rețelelor de putere
  • Cumulul de funcții: Ceaușescu deținea simultan funcțiile de secretar general al PCR, președinte al RSR și președinte al Consiliului Apărării Naționale

⭐ Fenomen aparte: Cultul personalității lui Ceaușescu a atins proporții nemaiîntâlnite în perioada 1971-1989, transformând regimul comunist într-o dictatură personală și dinastică.

Industrializarea forțată și dizidența anticomunistă

Perioada național-comunistă a adus schimbări majore în economie și a generat forme de rezistență în rândul populației.

Practici economice sub Ceaușescu:

• Industrializarea forțată: începând din 1971, România s-a împrumutat de la FMI pentru a construi infrastructură și fabrici
• Plata accelerată a datoriei externe: pentru a achita rapid împrumuturile, regimul a crescut exporturile și a redus importurile
• Raționalizarea bunurilor (din 1980): limitarea alimentelor $jumătate de pâine/zi/persoană$, întreruperi de curent, carburanți la rație

Politicile economice au dus la criza regimului (1980-1989):

• Condiții de viață tot mai dificile au declanșat revolte
• În martie 1989, România a devenit singura țară din lume fără datorii externe, dar cu prețul sărăcirii extreme a populației

Dizidența anticomunistă s-a manifestat sub diferite forme:

1. Rezistența țăranilor (perioada stalinistă):

   • Opoziție la colectivizare prin revolte în Vrancea și Galați
   • Formarea organizațiilor de rezistență în munți: Sumanele Negre, Haiducii Muscelului
   • Figuri emblematice: frații Arnăuțoiu și Elisabeta Rizea

2. Revoltele muncitorilor $perioada național-comunistă$:

   • 1977: Greva minerilor din Lupeni pentru condiții mai bune de muncă
   • 1987: Revolta muncitorilor de la uzina Tractorul din Brașov, declanșată de întârzierea salariilor

⭐ De reținut: Deși represiunea a fost brutală, formele de dizidență și rezistență anticomunistă au existat pe tot parcursul regimului, de la rezistența armată din munți până la revoltele muncitorești din anii '80, toate acestea contribuind la slăbirea treptată a regimului.

Criza regimului comunist și politica externă

Politica externă a României comuniste a avut câteva momente distinctive:

• În 1964, Gheorghiu-Dej a respins Planul Valev, care ar fi transformat România într-un stat exclusiv agrar, marcând începutul unei distanțări de Moscova
• Ceaușescu a continuat această politică de independență relativă față de URSS, câștigând popularitate internă și apreciere în Occident
• În 1968, refuzul României de a participa la invadarea Cehoslovaciei a reprezentat punctul culminant al acestei politici

În anii '80, criza regimului s-a accentuat din cauze multiple:

• Raționalizarea bunurilor de consum a generat nemulțumiri profunde
• Plata accelerată a datoriei externe (finalizată în martie 1989) a secătuit economia
• Izolarea internațională crescândă a regimului Ceaușescu
• Revoltele muncitorești din 1987 au arătat fragilitatea sistemului

În ciuda plății datoriei externe, nivelul de trai al populației a continuat să scadă dramatic. Ceaușescu nu a implementat reformele economice și politice adoptate în alte țări socialiste precum Ungaria sau Polonia.

Dizidența a continuat să se manifeste în diverse forme:

• Intelectuali precum Paul Goma, Doina Cornea și Ana Blandiana au protestat prin scrisori deschise și memorii
• Sindicaliști independenți au încercat să organizeze mișcări muncitorești (cazul SLOMR)
• Diaspora română a susținut activ disidenții din interior prin intermediul posturilor de radio străine (Europa Liberă, Vocea Americii)

⭐ Concluzie importantă: Contrastul între declararea României ca "singura țară fără datorii externe" în martie 1989 și realitatea crizei sociale și economice profunde a contribuit decisiv la prăbușirea regimului comunist în decembrie 1989, când România a fost ultimul stat din blocul sovietic care s-a eliberat de comunism.