Contextul și izbucnirea Revoluției Franceze
Franța de la sfârșitul secolului XVIII era organizată în trei stări sociale: clerul (Starea I), nobilimea StareaaII−a și Starea a III-a (burghezi, orășeni și țărani). Primele două stări se bucurau de privilegii și erau scutite de taxe, în timp ce Starea a III-a suporta aproape toată povara fiscală a statului.
În contextul unei severe crize financiare, regele Ludovic al XVI-lea a convocat Adunarea Stărilor Generale pentru a rezolva problemele economice. Nemulțumită de propunerile de a suporta noi taxe, Starea a III-a s-a constituit într-o Adunare Națională Constituantă. Momentul simbolic al izbucnirii revoluției a fost 14 iulie 1789, când cetățenii Parisului au luat cu asalt și au demolat Bastilia, fortăreața care simboliza absolutismul monarhic.
După acest moment, revoluția a evoluat rapid. În august 1789 a fost adoptată Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului, iar în 1791 a fost adoptată prima Constituție care limita puterile regelui. Încercarea lui Ludovic al XVI-lea de a fugi din țară și de a obține ajutor extern a dus la judecarea și ghilotinarea sa în ianuarie 1793.
Știai că? Deși Bastilia adăpostea doar șapte prizonieri în momentul atacului, cucerirea ei a devenit simbolul întregii Revoluții Franceze și este sărbătorită anual ca Zi Națională a Franței.
După executarea regelui, Franța a intrat într-o perioadă de instabilitate politică. Grupările politice principale, girondinii (moderați) și iacobinii (radicali) s-au luptat pentru putere. Sub conducerea lui Robespierre, iacobinii au impus Regimul Terorii (1793-1794), caracterizat prin execuții în masă, mobilizare pentru război și măsuri radicale precum abolirea sclaviei și confiscarea pământurilor nobililor.
Robespierre însuși a sfârșit ghilotinat în 1794, iar puterea a fost preluată de Directorat, un regim corupt și ineficient. Această perioadă de instabilitate a deschis calea pentru ascensiunea unui tânăr general ambițios, Napoleon Bonaparte, care va marca următoarea etapă din istoria Franței.