Proclamarea independenței și participarea la război
Pe 9 mai 1877, într-un moment istoric, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlament independența României față de Imperiul Otoman. Inițial, Rusia a refuzat colaborarea cu armata română, dar când trupele rusești au fost oprite la Plevna de fortificațiile otomane, situația s-a schimbat radical.
Marele duce Nicolae, comandantul armatei ruse, i-a cerut ajutorul lui Carol I, iar armata română a trecut Dunărea intrând în luptă. Sub comanda lui Carol I, forțele româno-ruse au cucerit redutele din jurul Plevnei (Grivița, Prahova), reușind în final să cucerească Plevna însăși.
În ianuarie 1878, Imperiul Otoman a cerut armistițiu, iar în februarie s-a încheiat pacea de la San Stefano. Nemulțumite de prevederile acesteia, marile puteri au organizat Congresul de la Berlin în vara anului 1878. Prin Tratatul de pace, România își primea independența (cu condiția modificării Articolului 7 din constituție privind cetățenia), dar ceda Rusiei sudul Basarabiei, primind în schimb Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor.
Obținerea independenței a avut consecințe majore: creșterea prestigiului României în Europa, transformarea în regat în 1881 (cu Carol I ca rege) și reorientarea diplomației românești spre realizarea României Mari.
Important! Războiul de Independență reprezintă primul mare pas spre crearea României moderne și a deschis calea spre Marea Unire din 1918.