MONARHIA EGIPTEANĂ
Egiptenii s-au dezvoltat în nord-vestul Africii, pe valea fertilă a Nilului, care a fost numit pe bună dreptate „un dar al Nilului". Acest fluviu a reprezentat sursa vieții pentru întreaga civilizație, oferind apă pentru agricultură, facilitând comerțul și unificând populația.
Statul egiptean a fost întemeiat în jurul anului 3200 î.Hr., când faraonul Narmer (Menes) a unificat Egiptul de Sus cu cel de Jos. Noul stat a fost împărțit în 38 de provincii numite nome, conduse de nomarhi. Societatea egipteană era strict stratificată, cu stăpâni de sclavi (preoți, aristocrați, scribi) în vârf, producători liberi (țărani și meșteșugari) la mijloc și sclavi la baza piramidei sociale.
Istoria Egiptului antic se împarte în trei mari perioade. Regatul Vechi a fost o perioadă de dezvoltare economică și culturală, când s-au construit celebrele piramide, iar faraonul deținea puteri absolute. În Regatul Mijlociu, considerat epoca de aur a literaturii egiptene, s-a construit marele sanctuar de la Karnak dedicat zeului Amon, iar Senusret al II-lea a reorganizat administrația. Regatul Nou a fost cea mai înfloritoare epocă, când Egiptul a devenit imperiu sub faraoni precum Thutmes I și Ramses al II-lea.
Te-ai gândit vreodată? Piramidele egiptene sunt singurele dintre cele șapte minuni ale lumii antice care au supraviețuit până astăzi, arătându-ne măiestria tehnică incredibilă a egiptenilor de acum aproape 5000 de ani!
Cultura egipteană a lăsat o moștenire impresionantă: scrierea hieroglifică, cunoștințe avansate de geometrie, astronomie și medicină, precum și capodopere arhitecturale precum piramidele (Keops, Mikerinos, Khefren), templele Luxor,RamsesalII−lea și statuile (Nefertiti, Khefren). Religia lor politeistă, cu Ra ca zeu principal, a influențat profund viața de zi cu zi și concepția despre viața de după moarte, reflectată în celebra Cartea Morților.