Diplomația lui Mircea cel Bătrân
În fața amenințării otomane, Mircea cel Bătrân a avut o viziune diplomatică clară, încheind alianțe strategice cu puterile vecine. Ultima acțiune militară importantă din domnia sa a fost campania din 1417, când sultanul Mehmed I a ocupat Dobrogea, transformând-o în pașalâc otoman, ceea ce a reprezentat prima pierdere teritorială semnificativă a Țării Românești.
Pe plan diplomatic, Mircea a încheiat Tratatul de la Lublin (1390) cu regele Poloniei, Vladislav Iagello. Prin acest acord, cei doi conducători își promiteau sprijin reciproc în cazul unui atac din partea Ungariei, încercând astfel să-și asigure granița nordică în contextul amenințării otomane.
Mai târziu, observând că Polonia nu era suficient de interesată de lupta anti-otomană, Mircea a schimbat direcția diplomatică și a încheiat Tratatul de la Brașov (1395) cu regele Ungariei, Sigismund de Luxembourg. Acest tratat, primul acord anti-otoman din sud-estul Europei, demonstrează capacitatea lui Mircea de a adapta alianțele în funcție de contextul geopolitic.
De reținut! Politica externă a lui Mircea cel Bătrân a alternat între diferite alianțe, demonstrând o diplomație flexibilă și pragmatică menită să protejeze independența Țării Românești în fața multiplelor amenințări externe.