Două teorii fundamentale despre originea poporului român

Teoria Roesleriană (imigraționistă) susține că românii s-au format ca popor la sudul Dunării și apoi au emigrat spre nord. Această teorie, considerată pseudoștiințifică, a fost dezvoltată de Robert Roesler în lucrarea sa din 1871, „Studii românești. Cercetări asupra istoriei vechi a românilor".

Argumentele teoriei imigraționiste includ: exterminarea dacilor în războaiele cu romanii, imposibilitatea romanizării în doar 165 de ani de stăpânire romană, părăsirea completă a Daciei în timpul retragerii aureliene și formarea poporului român la sud de Dunăre, unde a primit influențe slave și ortodoxe. Vocabularul comun româno-albanez este explicat prin conviețuirea timpurie între protoromâni și albanezi.

În opoziție, Teoria Autohtoniei (continuității), considerată științifică, afirmă că românii s-au format ca popor chiar în spațiul carpato-danubiano-pontic. Principalul ei reprezentant, A.D. Xenopol, a publicat în 1884 „Teoria lui Roesler. Studiu asupra străbuniei românilor în Dacia Traiană".

Știai că? Teoria continuității este susținută de numeroase dovezi arheologice, epigrafice, lingvistice și de logica istorică, în timp ce teoria Roesleriană a fost folosită adesea din motive politice pentru a contesta drepturile românilor asupra teritoriilor strămoșești.

Continuitatea dacică este confirmată prin diverse dovezi (inscripții, toponimie, hidronimie, lingvistică, arheologie), romanizarea s-a produs în trei etape, nu doar în perioada stăpânirii romane, iar retragerea aureliană a implicat doar armata și administrația, nu întreaga populație. Nu există dovezi istorice despre existența românilor la sud de Dunăre înainte de secolul XIII, iar asemănările lingvistice româno-albaneze se datorează fondului comun trac.