Teoriile privind originea românilor
Teoria imigraționistă, formulată de R. Roesler în "Studii Românești" (sec. XIX), susținea că dacii ar fi fost exterminați după războaiele cu romanii, că romanizarea ar fi fost imposibilă în doar 165 de ani și că românii s-ar fi format la sud de Dunăre, imigrând ulterior la nord. Toate aceste afirmații au fost contrazise de dovezi concrete: existența numelor dacice (precum Pelendava), romanizarea altor teritorii în perioade mai scurte, și lipsa dovezilor istorice pentru o migrație masivă.
În contrast, teoria continuității, susținută de istorici precum M. Kogălniceanu, A.D. Xenopol, N. Bălcescu și B.P. Hasdeu, se bazează pe argumente solide: originea romană a poporului și limbii, continuitatea locuirii în spațiul carpato-danubiano-pontic, unitatea de limbă, obiceiuri, tradiții și religie a românilor, precum și faptul că retragerea aureliană a vizat doar armata, nu și populația civilă.
"Supplex Libellus Valachorum", memoriul redactat de reprezentanții Școlii Ardelene (Gheorghe Șincai, Samuil Micu, Petru Maior) în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a reprezentat o acțiune concretă pentru recunoașterea drepturilor românilor. Documentul cerea drepturi egale cu ale națiunilor privilegiate (sași, secui, maghiari), abandonarea statutului de "tolerați" și reprezentare politică pentru români.
Important! Deși memoriul a fost respins, "Supplex Libellus Valachorum" a marcat un moment esențial în lupta românilor transilvăneni pentru drepturi politice și recunoașterea originii lor romane.