Etnogeneza românească
Formarea poporului român a început odată cu colonizarea și romanizarea Daciei după cucerirea din anul 106 d.Hr. Romanii au transformat radical provincia prin urbanizare intensă, înființând orașe precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Napoca actualulCluj−Napoca și Apulum Alba−Iulia. Viața economică a provinciei a înflorit prin minerit, agricultură (ferme de tip roman) și comerț.
Romanizarea dacilor s-a produs datorită mai multor factori: prezența armatei romane, veteranii, administrația și justiția romană, coloniștii vorbitori de latină și religia romană. Deși împăratul Aurelianus a retras armata și administrația în anul 271 din cauza atacurilor migratorilor, procesul de romanizare continuase deja suficient de mult, iar daco-romanii au rămas pe teritoriu.
Știai că? După retragerea aureliană, Imperiul Roman de Răsărit a revenit parțial la nord de Dunăre în timpul lui Constantin cel Mare și Iustinian, consolidând astfel romanitatea în regiune.
Caracteristica principală a etnogenezei românești este continuitatea neîntreruptă a populației daco-romane, care a conviețuit cu diverse popoare migratoare (germani, avari, slavi) și le-a asimilat datorită numărului lor mai mare și dezvoltării economico-sociale superioare. Slavii, stabiliți în zonă din secolul al VI-lea, au influențat semnificativ viața social-economică.
Limba română, rezultat al acestui proces, este o limbă romanică ce păstrează ca strat elementul latin (60% din vocabular), un substrat geto-dac (aproximativ 10%) și un adstrat slav (aproximativ 20%). Acest amestec lingvistic reflectă perfect complexul proces de formare a poporului român.