Formarea statelor medievale românești
Statele medievale românești s-au dezvoltat printr-un proces complex în care autonomiile locale au jucat un rol esențial. Aceste autonomii, împreună cu influențele externe, au pus bazele viitoarelor principate care au marcat istoria țării noastre.
Una dintre primele autonomii locale menționate în izvoarele istorice europene este voievodatul lui Menumorut, datat în secolul al X-lea și prezentat în "Gesta Hungarorum", lucrare scrisă de Anonymus în secolul al XI-lea. Mai târziu, în secolul al XIV-lea, a apărut Marca lui Dragoș, o autonomie creată la cererea regelui Ungariei pentru a proteja regatul de posibilele incursiuni tătare.
Consolidarea statelor medievale românești a fost marcată de apariția instituțiilor centrale, două dintre cele mai importante fiind domnia și sfatul domnesc. Domnia reprezenta principala formă de conducere în Țara Românească și Moldova, iar domnitorul deținea puterea deplină în stat.
Bine de știut: Domnitorii nu erau doar conducători politici, ci și comandanți militari, având titlul de "voievod", ceea ce însemna că participau direct la acțiunile de apărare a țării.
În Moldova secolului al XV-lea, cel mai reprezentativ domnitor a fost Ștefan cel Mare (1457-1504). El a participat activ la acțiuni militare, precum celebra bătălie de la Vaslui din 1475, când, deși depășit numeric, a reușit să învingă armata otomană condusă de Suleiman Pașa printr-o tactică inteligentă de pământ pârjolit și alegerea unui teren de luptă favorabil.