Regimurile politice și constituțiile României (1866-1948)
Constituția din 1866 a introdus monarhia constituțională în România, sub domnia lui Carol I. Aceasta conținea principii democratice importante: separarea puterilor în stat, suveranitatea națională și garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Votul era cenzitar, iar proprietatea era considerată sacră și inviolabilă.
După Marea Unire din 1918, a fost adoptată Constituția din 1923, care a legitimat unirea și a asigurat funcționarea instituțiilor democratice. Aceasta a introdus votul universal pentru bărbații majori și a stabilit statul român ca fiind național, unitar și indivizibil.
În 1938, regele Carol al II-lea a impus un regim autoritar, înlocuind separarea puterilor cu principiul supremației regelui. Drepturile cetățenești au fost îngrădite, iar votul a devenit universal doar pentru bărbații știutori de carte peste 30 de ani.
Bine de știut! Fiecare constituție reflectă contextul politic al vremii - de la democratizarea progresivă până la instaurarea autoritarismului, modificările constituționale au legitimat schimbările de regim.
După al Doilea Război Mondial, în 1948, a fost impus regimul totalitar comunist, după abdicarea forțată a regelui Mihai în 1947. Constituția din 1948 a introdus principiul puterii poporului, dar în realitate a asigurat cadrul necesar pentru instalarea regimului comunist de inspirație sovietică. Proprietatea particulară era menționată, dar se pregătea terenul pentru naționalizare și colectivizare.