Atomul

Atomul reprezintă unitatea de bază a materiei și este format din nucleu și înveliș electronic. Nucleul conține protoni (cu sarcină pozitivă) și neutroni (fără sarcină), în timp ce învelișul electronic găzduiește electronii (cu sarcină negativă).

Particulele atomice au caracteristici specifice:

• Protonul: are masa aproximativ 1 u.a.m. și sarcina +1
• Neutronul: are masa 1 u.a.m. și sarcina 0
• Electronul: are masa foarte mică $1/1840 din proton$ și sarcina -1

Un element chimic este o specie de atomi cu același număr atomic Z. Simbolul unui element este notat $\frac{A}{Z}E$, unde Z este numărul atomic (numărul de protoni), iar A este numărul de masă (suma dintre protoni și neutroni).

⚡ Știai că? Numărul atomic Z indică poziția exactă a elementului în tabelul periodic și determină proprietățile chimice ale acestuia!

Spre exemplu, pentru sodiu $^{23}_{11}Na$, avem Z=11 (11 protoni și 11 electroni) și A=23, ceea ce înseamnă că are 12 neutroni $A-Z=12$.

Izotopii

Izotopii sunt specii de atomi ai aceluiași element (au același număr atomic Z), dar care au numere de masă (A) diferite. Cu alte cuvinte, au același număr de protoni, dar număr diferit de neutroni.

Hidrogenul are trei izotopi naturali:

• Protiul (hidrogen ușor): 1 proton, 0 neutroni, A=1
• Deuteriul (hidrogen greu): 1 proton, 1 neutron, A=2
• Tritiul: 1 proton, 2 neutroni, A=3

Fiecare element chimic este alcătuit din doi sau mai mulți izotopi în diferite proporții. Masa atomică relativă a unui element se calculează ca media ponderată a maselor izotopilor săi, folosind formula:

$$Masa , atomică , relativă = \frac{a_1 \cdot A_1 + a_2 \cdot A_2 + ...}{100}$$

Unde a₁, a₂... reprezintă procentele fiecărui izotop, iar A₁, A₂... sunt masele lor atomice.

💡 Important! Numărul de masă se calculează prin A = Z + n⁰, adică suma dintre numărul de protoni și numărul de neutroni.

Ioni și structura învelișului electronic

Ionii sunt specii chimice încărcate cu sarcină electrică pozitivă sau negativă. În ioni, numărul de protoni este diferit de numărul de electroni. De exemplu, sodiul poate pierde un electron și forma ionul Na⁺, având 11 protoni dar doar 10 electroni.

Învelișul electronic al atomului este format din totalitatea electronilor care gravitează în jurul nucleului. Acesta este structurat în straturi și substraturi electronice.

Straturile principale sunt notate cu litere (K, L, M, N, O, P, Q) sau cu numere (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7). Fiecare strat poate conține un număr maxim de electroni, calculat prin formula 2n², unde n este numărul stratului.

🔍 Reține! Cu cât un electron se află mai departe de nucleu (pe un strat exterior), cu atât energia sa este mai mare și poate fi mai ușor îndepărtat!

Înțelegerea structurii electronice ne ajută să explicăm comportamentul elementelor și capacitatea lor de a forma compuși chimici prin cedarea sau acceptarea de electroni.

Orbitali și reguli de completare

Orbitalii sunt regiuni ale spațiului în care există cea mai mare probabilitate de a găsi electronii. Există patru tipuri principale de orbitali:

Notația unui suborbital se realizează din cifra care indică numărul stratului, urmată de litera care precizează tipul de orbital, iar ca exponent se trece numărul de electroni din suborbital. De exemplu, 3p⁵ înseamnă 5 electroni în orbitalul p al stratului 3.

Completarea orbitalilor respectă trei reguli importante:

1. Principiul lui Pauli - într-un orbital pot exista maxim 2 electroni cu spin opus
2. Electronii ocupă nivelele de energie cât mai scăzute
3. Regula lui Hund - orbitalii de același tip se completează mai întâi cu câte un electron, iar apoi cu al doilea electron

🧪 Aplicație! Aceste reguli sunt esențiale pentru înțelegerea configurației electronice care determină comportamentul chimic al elementelor!

Calcularea masei atomice relative se face prin formula $Ar = \frac{a_1 \cdot A_1 + a_2 \cdot A_2 + ...}{100}$, unde a₁, a₂ sunt procentele izotopilor, iar A₁, A₂ sunt masele lor atomice.

Electron distinctiv și masa atomică relativă

Fiecare element se deosebește de elementul precedent printr-un electron pe care îl are în plus, numit electron distinctiv. Acest electron determină multe dintre proprietățile chimice ale elementului.

Elementele chimice se găsesc în natură ca amestecuri de izotopi. De exemplu, oxigenul natural este format din trei izotopi:

Pentru calcularea masei atomice relative a oxigenului, folosim formula:

$$A_x = \frac{a_1}{100} A_1 + \frac{a_2}{100} A_2 + \frac{a_3}{100} A_3$$

📊 Exemplu concret! Pentru oxigen, rezultatul calculului este 15,999, ceea ce explică de ce în tabelele periodice găsești aproximativ valoarea 16 pentru masa atomică a oxigenului.

Aceste calcule sunt importante pentru determinarea maselor molare și pentru diverse aplicații practice în laborator.

Configurația electronică

Configurația electronică reprezintă aranjarea electronilor într-un atom în straturi și substraturi electronice. Această aranjare respectă principiul energiei minime, cu electronii ocupând mai întâi orbitalii cu energia cea mai scăzută.

Ordinea de completare a orbitalilor în funcție de energie este: 1s², 2s², 2p⁶, 3s², 3p⁶, 4s², 3d¹⁰, 4p⁶, 5s², 4d¹⁰, 5p⁶, 6s²...

Să vedem câteva exemple de configurații electronice:

• Hidrogenul $Z=1$: 1s¹
• Heliul $Z=2$: 1s²
• Litiul $Z=3$: 1s², 2s¹
• Beriliul $Z=4$: 1s², 2s²
• Borul $Z=5$: 1s², 2s², 2p¹

💫 Perspectivă! Configurația electronică explică de ce elementele din aceeași grupă au proprietăți chimice similare - ele au același număr de electroni pe ultimul strat!

Când notăm configurația electronică, trebuie să ținem cont că numărul maxim de electroni pe fiecare strat este: 2 pentru primul strat (K), 8 pentru al doilea (L), 18 pentru al treilea (M), și așa mai departe, conform formulei 2n².

Configurația electronică a elementelor

Să continuăm cu exemplele de configurații electronice pentru mai multe elemente:

Carbonul $Z=6$: 1s² 2s² 2p²

• Are 2 straturi și 3 substraturi (1s, 2s, 2p)

Azotul $Z=7$: 1s² 2s² 2p³

• Are 2 straturi și 3 substraturi

Oxigenul $Z=8$: 1s² 2s² 2p⁴

• Are 2 straturi și 3 substraturi

Clorul $Z=17$: 1s² 2s² 2p⁶ 3s² 3p⁵

• Are 3 straturi și 5 substraturi

Argonul $Z=18$: 1s² 2s² 2p⁶ 3s² 3p⁶

• Este un gaz nobil cu configurație stabilă (octet complet)

🔄 Observă modelul! Elementele din aceeași grupă principală au același număr de electroni pe ultimul strat, ceea ce le conferă proprietăți chimice similare.

Potasiul $Z=19$: 1s² 2s² 2p⁶ 3s² 3p⁶ 4s¹

• Începe perioada 4 cu un electron în orbitalul 4s

Odată ce ajungem la scandiu $Z=21$, începem să completăm orbitalii d: 1s² 2s² 2p⁶ 3s² 3p⁶ 4s² 3d¹. Acest lucru ilustrează faptul că energia orbitalului 3d este mai mare decât a orbitalului 4s.

Tabelul periodic al elementelor

Tabelul periodic al elementelor, creat de Mendeleev, organizează elementele chimice în funcție de numărul atomic și de configurația electronică. Structura tabelului constă din:

• Grupe (coloane verticale): există 18 grupe, dintre care 8 sunt grupe principale (A) și 10 sunt grupe secundare (B)
• Perioade (rânduri orizontale): există 7 perioade

Există o corelație clară între structura electronică a atomului și poziția elementului în tabelul periodic:

• Numărul perioadei indică numărul straturilor electronice
• Numărul grupei principale indică numărul de electroni de pe ultimul strat
• Elementele cu electroni distinctivi pe orbitali s sau p se găsesc în grupele principale

🌟 Organizare perfectă! Tabelul periodic nu este doar o listă de elemente, ci un sistem complex care reflectă proprietățile și structura atomilor!

Secțiunile speciale ale tabelului includ lantanidele (14 elemente în care se completează orbitalii 4f) și actinidele (14 elemente în care se completează orbitalii 5f), care sunt de obicei reprezentate separat, sub tabelul principal.

Caracterul electropozitiv în tabelul periodic

Caracterul electropozitiv (sau metalic) reprezintă tendința unui element de a ceda electroni și a forma ioni pozitivi. Elementele cu caracter electropozitiv pronunțat sunt metalele.

Un element cedează electroni mai ușor atunci când:

• Electronii de cedare sunt mai departe de nucleu
• Forța de atracție a nucleului asupra acestor electroni este mai slabă

Variația caracterului metalic în tabelul periodic urmează anumite tendințe:

• În grupele principale, caracterul metalic crește de sus în jos (de la Li la Cs)
• În perioade, caracterul metalic crește de la dreapta la stânga (de la F la Na)

🔥 De reținut! Cele mai reactive metale sunt cele din grupele 1 și 2 $metalele alcaline și alcalino-pământoase$, aflate în colțul stânga-jos al tabelului periodic!

Exemple de metale cu caracter electropozitiv pronunțat: Li, Na, K, Rb, Cs (grupa 1), Mg, Ca, Sr, Ba (grupa 2). Aceste elemente reacționează ușor, cedând electroni pentru a forma compuși ionici.

Caracterul metalic și nemetalic

Caracterul metalic și nemetalic al elementelor se reflectă în reacțiile lor chimice. De exemplu:

• Sodiul reacționează cu oxigenul: 2Na + O₂ → 2Na₂O (peroxid de sodiu)
• Magneziul reacționează cu oxigenul: 2Mg + O₂ → 2MgO (oxid de magneziu)
• Sodiul reacționează cu apa: Na + H₂O → NaOH + ½H₂ (hidroxid de sodiu)

Electronegativitatea este proprietatea elementelor de a accepta electroni. Elementele acceptă cu atât mai ușor electroni cu cât:

• Numărul de electroni ce trebuie acceptați este mai mic
• Electronii acceptați sunt mai aproape de nucleu

Caracterul nemetalic este proprietatea elementelor de a accepta electroni și de a forma ioni negativi. De exemplu:

• Azotul (N) acceptă 3e⁻ → N³⁻
• Oxigenul (O) acceptă 2e⁻ → O²⁻
• Fluorul (F) acceptă 1e⁻ → F⁻

🌊 Tendință clară! Caracterul nemetalic crește în perioade de la stânga la dreapta, iar în grupe de jos în sus. Fluorul este cel mai electronegativ element!

Oxizii metalici au caracter bazic $ex: Na₂O + H₂O → 2NaOH$, în timp ce oxizii nemetalici au caracter acid (reacționează cu apa formând acizi).