Sistemul Digestiv la Om: Ghid Complet

Sistemul digestiv și cavitatea bucală

Sistemul digestiv este format din tubul digestiv și organe anexe. Tubul digestiv include: cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subțire, intestinul gros și anusul. Ca organe anexe avem: glandele salivare, ficatul și pancreasul.

În cavitatea bucală găsim dinții, care au mai multe părți: rădăcina, colul și coroana la exterior, iar în interior pulpa dentară (cu vase de sânge și nervi), dentina și smalțul. Fiecare dinte are un rol important în procesul de alimentație.

Limba este un organ foarte util pentru noi. Are trei părți principale: rădăcină, corp și vârf. Ea ne ajută să vorbim, să gustăm mâncarea (este organ de simț), să înghițim și să formăm bolul alimentar.

Știai că? Smalțul dinților este cea mai dură substanță din corpul uman și protejează dinții de acțiunea alimentelor și bacteriilor!

Organele digestive

Faringele arată ca o pâlnie și este o cale comună pentru digestie și respirație. Are o clapă specială numită epiglotă care închide calea respiratorie când înghițim, ca să nu ne înecăm.

Esofagul are 20-25 cm lungime și este format din mușchi dispuși circular și longitudinal. El transportă alimentele spre stomac.

Stomacul se află în partea stângă a abdomenului, sub diafragmă, și are forma literei J. Are două curburi (mare și mică) și se întinde de la orificiul cardio până la orificiul pilar. Peretele stomacului conține mușchi netezi care ajută la amestecarea alimentelor. În interior, mucoasa gastrică secretă sucul gastric care digeră alimentele. Capacitatea stomacului este de aproximativ 1500 ml.

Intestinul subțire are două părți: duodenul (20-25 cm, în formă de potcoavă) și intestinul liber $4-6 m$. Pe interior are niște pliuri care măresc suprafața de contact cu alimentele, făcând absorbția mai eficientă.

Important! Intestinul subțire are aproximativ 6 metri lungime, dar este împachetat compact în abdomen!

Intestinul gros și organele anexe

Intestinul gros are 1,5-2 m lungime și este format din cecum (cu apendicele vermiform), colon și rect. Ultima parte a intestinului gros se termină cu anusul. Interiorul său este căptușit cu mucoasă intestinală care produce mucină, o substanță care ajută la formarea materiilor fecale.

Glandele salivare sunt 3 perechi (parotide, submandibulare și sublinguale) și produc saliva. Aceasta conține apă, săruri minerale și enzime importante, precum amilaza salivară care transformă amidonul în maltoză. Saliva conține și lizozomi care au rol antibacterian.

Ficatul este localizat în partea dreaptă a abdomenului și are culoare brun-roșcată datorită multor vase de sânge. Celulele sale produc bila (fierea), care se varsă în vezica biliară și ajută la digestia grăsimilor.

Uimitor! Ficatul este cea mai mare glandă din corp și poate să se regenereze chiar și când 75% din el este distrus!

Pancreasul și alimentele

Pancreasul se află în partea stângă a abdomenului, în spatele stomacului. Are formă alungită și este alcătuit din cap, corp și coadă. Acest organ produce sucul pancreatic (care ajută la digestie) și insulina (un hormon important).

Alimentele conțin substanțe anorganice și organice. Substanțele anorganice includ apa, sărurile minerale și vitaminele care sunt folosite direct de celule și transportă diferite substanțe în organism.

Substanțele organice sunt de trei tipuri. Proteinele au rol structural și funcțional și le găsim în alimente de origine vegetală (fasole, năut, migdale) și animală (pui, pește, brânză, ouă). Glucidele au rol energetic și se găsesc în cereale, banane, miere și fructe. Lipidele oferă energie și au rol structural în organism.

De reținut! Toate cele trei tipuri de substanțe organice (proteine, glucide și lipide) sunt esențiale pentru funcționarea normală a organismului!

Digestia și transformarea alimentelor

Digestia înseamnă toate transformările (mecanice, fizice, chimice) prin care trec alimentele până ajung să fie absorbite de organism. Acest proces complex începe în gură și continuă în stomac și intestine.

Digestia bucală include: transformări mecanice (tăierea, mărunțirea și înmuierea alimentelor cu salivă), transformări fizice (dizolvarea unor substanțe în salivă) și transformări chimice (amilaza salivară transformă amidonul în maltoză). După toate aceste procese, se formează bolul alimentar care trece prin faringe, esofag și ajunge în stomac.

În stomac începe digestia gastrică. Aici, sucul gastric conține apă, acid clorhidric (HCl), enzime și mucus. Sub acțiunea acidului clorhidric și a enzimelor, proteinele sunt transformate în aminoacizi, iar lipidele în acizi grași și glicerol.

Fascinant! Stomacul produce acid clorhidric atât de puternic încât ar putea dizolva o lamă de metal, dar mucoasa stomacului este protejată de un strat gros de mucus!

Digestia intestinală și absorbția

Digestia intestinală se desfășoară când chimul gastric (alimentele parțial digerate) trece în intestinul subțire. Aici se amestecă cu sucul intestinal, bila produsă de ficat și sucul pancreatic.

Sucul intestinal și sucul pancreatic digeră proteinele, glucidele și lipidele, iar bila ajută la descompunerea grăsimilor. La nivelul intestinului subțire se finalizează digestia și alimentele sunt transformate complet în nutrienți.

Absorbția nutrienților are loc în principal în intestinul subțire. Prin peretele subțire al vilozităților intestinale, apa, vitaminele, sărurile minerale și nutrienții trec în sânge și limfă pentru a fi transportați la celule. Dacă aceste substanțe nu sunt folosite, ele vor fi depozitate sub formă de lipide.

În intestinul gros are loc reabsorbția apei, fermentația glucidelor (cu ajutorul bacteriilor benefice), putrefacția proteinelor și sinteza vitaminelor din complexul B și vitamina K. La final, materiile fecale sunt eliminate prin defecație.

Știai că? În intestinul tău trăiesc miliarde de bacterii benefice care te ajută să digeri mâncarea și să produci vitamine!

Adaptări ale sistemului digestiv la animale nevertebrate

Sistemul digestiv al animalelor s-a adaptat în funcție de mediul de viață și tipul de hrană. Peștii au o cavitate buco-faringiană și nu au glande salivare deoarece trăiesc în apă. Peștii carnivori (precum piranha) au dinți ascuțiți, stomac voluminos și intestin subțire scurt. Peștii erbivori (precum crapul) nu au dinți, au stomac mic și intestin subțire lung.

Amfibienii, precum broasca de lac, au cavitate buco-faringiană, dar pot să nu aibă dinți. Limba lor este fixată în partea din față și poate fi proiectată pentru a prinde insecte, fiind lungă și lipicioasă. Esofagul lor este scurt, iar stomacul are formă de sac. Intestinul gros se termină într-o cloacă, unde se elimină materiile fecale, urina și celulele reproducătoare.

Interesant! Limba broaștei poate fi proiectată afară cu o viteză uimitoare pentru a prinde insecte din zbor!

Adaptări ale sistemului digestiv la reptile și păsări

Reptilele au cavitatea bucală separată de faringe. Țestoasele au plăci cornoase în loc de dinți, iar șerpii au dinți conici orientați spre spate. Glandele salivare ale reptilelor produc multă salivă, iar la șerpi, colții comunică cu glandele cu venin. Esofagul și stomacul reptilelor au pereți elastici, iar intestinul gros se termină în cloacă.

Păsările au adaptări speciale pentru zbor. Ele au cioc în loc de dinți și esofagul lor prezintă o dilatare numită gușă, unde alimentele se înmoaie. Stomacul păsărilor are două părți: stomacul glandular (care produce suc gastric) și pipota (stomacul muscular) care mărunțește alimentele. Intestinul gros se termină într-o cloacă.

Curiozitate! Pipota păsărilor conține pietricele înghițite care ajută la măcinarea semințelor și înlocuiesc funcția dinților!

Adaptări ale sistemului digestiv la mamifere

Mamiferele carnivore, precum pisica, au o dentiție adaptată pentru consumul cărnii. Incisivii lor desfac carnea de pe oase, caninii sfâșie carnea, iar măselele au colțuri ascuțite pentru sfărâmarea oaselor. Acești dinți se numesc carnasiere. Stomacul carnivorelor este voluminos, iar intestinul subțire este scurt.

Mamiferele erbivore rumegătoare, precum vaca și oaia, au incisivi, dar le lipsesc caninii. Măselele lor au zimți pentru mărunțirea ierbii. Stomacul rumegătoarelor are 4 încăperi: burduf, ciur, foios și cheag. Hrana nemestecată ajunge în burduf, apoi în ciur, de unde este regurgitată și mestecată din nou, apoi trece prin foios și cheag.

Mamiferele erbivore nerumegătoare, precum calul, au incisivi, canini mici și măsele adaptate pentru măcinarea ierbii. Omnivorele (precum omul și maimuța) au dentiție completă, stomac adaptat pentru digestia alimentelor vegetale și animale, și intestin subțire de lungime medie.

Important! Adaptările sistemului digestiv reflectă modul de hrănire al fiecărui animal - carnivor, erbivor sau omnivor!