Funcțiile și Importanța Glandelor Endocrine în Biologia Bac 11-12

Glandele endocrine: noțiuni generale și hipofiza

Glandele endocrine au secreție internă, eliberând hormoni direct în sânge, spre deosebire de glandele exocrine care au canal propriu. Există și glande mixte, cu ambele tipuri de secreție.

Hipofiza (glanda pituitară) este localizată la baza encefalului, sub hipotalamus, fiind conectată de acesta prin tija pituitară. Ea se află în șaua turcească a osului sfenoid și este alcătuită din trei lobi: anterior și mijlociu (adenohipofiza) și posterior (neurohipofiza).

Adenohipofiza secretă propriii hormoni, influențați de hormonii hipotalamici, în timp ce neurohipofiza doar depozitează și eliberează hormoni produși de hipotalamus. Unul dintre cei mai importanți hormoni ai lobului anterior este STH (hormonul de creștere), care stimulează creșterea organismului, acționând asupra cartilajelor de creștere ale oaselor lungi și asupra organelor moi.

Bine de știut: Hipersecreția de STH în copilărie duce la gigantism, iar la adult la acromegalie (creșterea părților moi și a extremităților). Hiposecreția produce nanism la copii, fără a afecta dezvoltarea creierului.

Hormonii hipofizari și acțiunile lor

Lobul anterior al hipofizei produce hormoni glandulotropi care controlează alte glande: ACTH (influențează suprarenalele), TSH (controlează tiroida), și hormonii gonadotropi FSH și LH care reglează funcțiile reproductive.

La femei, FSH stimulează maturizarea foliculilor ovarieni și secreția de estrogen, iar LH produce ovulația și formarea corpului galben care secretă progesteron. La bărbați, FSH controlează spermatogeneza, iar LH stimulează secreția de testosteron. Prolactina stimulează secreția de lapte la femei.

Lobul intermediar secretă MSH, care stimulează producția de melanină din piele, păr și iris. Lobul posterior depozitează și eliberează hormoni produși în hipotalamus, fiind un exemplu perfect de colaborare între două structuri endocrine.

Important! Hormonii hipofizari formează un sistem complex de control asupra altor glande, fiind adesea numiți "dirijori ai orchestrei endocrine".

Funcțiile hormonilor hipofizari și glanda tiroidă

ADH (vasopresina) crește reabsorbția apei la nivelul nefronului și al glandelor exocrine, reglând cantitatea de lichide din corp și tensiunea arterială. Hipersecreția duce la retenție de apă și creșterea volumului sanguin, în timp ce hiposecreția cauzează diabetul insipid, caracterizat prin poliurie (urină multă și diluată) și polidipsie (sete intensă).

Ocitocina acționează asupra uterului gravid, producând contracții în timpul nașterii, și asupra celulelor mioepiteliale din canalele glandelor mamare, facilitând expulzia laptelui.

Tiroida este localizată în partea anterioară a traheei, sub laringe, și este formată din doi lobi laterali uniți prin istm. Celulele foliculare secretă tiroxina și triiodotironina, hormoni care influențează diferențierea țesuturilor, formarea organelor și creșterea organismului. Acești hormoni stimulează arderile celulare și cresc metabolismul bazal, fiind considerați hormoni energetici.

Știai că? Iodarea hormonilor tiroidieni este esențială pentru activitatea lor, motiv pentru care deficitul de iod din alimentație poate provoca tulburări de funcționare a tiroidei.

Disfuncțiile tiroidei și glandele suprarenale

Hipersecreția de hormoni tiroidieni produce boala Basedow-Graves, caracterizată prin scădere în greutate, agitație nervoasă, tonus muscular crescut, frecvență cardiacă mare, transpirație excesivă și exoftalmie (proeminența globilor oculari).

Hiposecreția cauzează mixedem la adulți (acumulare de lichide între celule) și cretinism la copii (creștere încetinită, dezvoltare cerebrală afectată). Simptomele includ creștere în greutate, lipsă de energie, mișcări lente, intoleranță la frig și frecvență cardiacă scăzută. În zonele sărace în iod apare gușa endemică.

Glandele suprarenale sunt localizate deasupra rinichilor și au două componente: medulosuprarenala și corticosuprarenala. Medulosuprarenala secretă adrenalina și noradrenalina, hormoni care acționează complementar sistemului nervos simpatic în situații de stres.

Atenție! Disfuncțiile tiroidiene pot avea consecințe grave asupra întregului organism, afectând metabolismul, creșterea și dezvoltarea neurologică. Recunoașterea simptomelor este esențială pentru un diagnostic precoce.

Corticosuprarenala și pancreasul endocrin

Corticosuprarenala produce trei tipuri de hormoni:

1. Mineralocorticoizi (aldosteron) - rețin în sânge apa și sodiul, eliminând potasiul și hidrogenul. Acționează la nivelul nefronului și al glandelor exocrine.

2. Glucocorticoizi (cortizol, cortizon) - influențează metabolismul proteinelor, glucidelor și lipidelor, producând hiperglicemie și creșterea concentrației acizilor grași plasmatici. Inhibă acțiunea insulinei.

3. Sexosteroizi - determină apariția și dezvoltarea caracterelor sexuale secundare (repartiția grăsimii, pilozitatea, vocea, comportamentul).

Pancreasul este o glandă mixtă localizată în cavitatea abdominală superioară, posterior de stomac. Are secreție endocrină (hormoni în sânge) și exocrină (suc pancreatic în duoden). Celulele pancreatice alfa secretă glucagon, iar celulele beta secretă insulină.

Bine de știut: Metabolismul reprezintă totalitatea reacțiilor chimice din organism și include două procese principale: anabolismul (formarea substanțelor cu consum de energie) și catabolismul (descompunerea substanțelor cu eliberare de energie).

Hormoni pancreatici și efectele lor

Insulina are rol anabolizant asupra tuturor metabolismelor, formând lipide, proteine și depozite de glicogen din glucoză, producând astfel hipoglicemie (scăderea concentrației de glucoză din sânge).

Hipersecreția de insulină cauzează hipoglicemie severă, afectând funcționarea sistemului nervos prin lipsa glucozei necesare celulelor. Hiposecreția duce la diabet, caracterizat prin:

• Hiperglicemie (valori crescute ale glicemiei)
• Glicozurie (prezența glucozei în urină)
• Poliurie, polidipsie și polifagie (urinare frecventă, sete intensă și foame excesivă)
• Dezechilibre acido-bazice și electrolitice

Glucagonul are efect opus insulinei, descompunând glicogenul și alte substanțe pentru a produce hiperglicemie. Acesta poate forma glucoză și din substanțe neglucidice, fiind esențial în menținerea valorilor normale ale glicemiei.

Important pentru examen: Înțelegerea echilibrului dintre insulină și glucagon este fundamentală pentru explicarea reglării glicemiei. Dezechilibrul acestora duce la tulburări metabolice grave, precum diabetul zaharat.