Alcătuirea globului ocular

Globul ocular este format din trei tunici, sistem optic și sistem fotoreceptor. Aceste componente lucrează împreună pentru a capta și focaliza lumina.

Tunica externă are două porțiuni: sclerotica (partea posterioară, albă, cu rol protector) și corneea (partea anterioară, transparentă, avasculară). Tunica medie include: coroida (membrană pigmentată, vascularizată, cu rol în nutriția ochiului), corpul ciliar (format din mușchi ciliar și procese ciliare care secretă umori) și irisul $conține fibre musculare netede cu un orificiu central - pupila$.

Tunica internă este retina, membrana care conține celulele fotoreceptoare. Sistemul optic focalizează razele luminoase pe retină, producând o imagine reală, redusă și inversată. Acesta include: corneea, umoarea apoasă (lichid transparent între cornee și iris, respectiv între iris și cristalin), cristalinul și corpul vitros.

Știai că? Umoarea apoasă are o compoziție asemănătoare cu lichidul cefalorahidian din jurul creierului și măduvei spinării!

Componente optice și segmentele analizatorului vizual

Cristalinul este o lentilă biconvexă învelită într-o capsulă elastică numită cristaloidă, care se leagă de mușchiul ciliar prin ligamentul suspensor. Corpul vitros (umoarea sticloasă) se găsește între cristalin și retină, având consistența unui gel transparent ce ajută la focalizarea razelor luminoase.

Analizatorul vizual are trei segmente principale. Segmentul receptor (periferic) este reprezentat de celulele fotoreceptoare din retină: celulele cu conuri și celulele cu bastonașe. Celulele cu conuri $5-7 milioane$ sunt responsabile pentru vederea diurnă și perceperea culorilor, conținând pigmentul iodopsină. Acestea sunt concentrate în pata galbenă, mai ales în foveea centralis, și există în trei tipuri: pentru lumina roșie, verde și albastră.

Celulele cu bastonașe $125-130 milioane$ sunt specializate pentru vederea nocturnă și crepusculară (necolorată), conțin pigmentul rodopsină și sunt situate mai ales la periferia retinei. Aceste celule transformă lumina în influx nervos, primul pas în procesul vizual.

Important! Retina are 10 straturi de celule, incluzând stratul celulelor pigmentare, stratul celulelor fotoreceptoare, stratul neuronilor bipolari și stratul neuronilor multipolari.

Calea optică și procesarea vizuală

Segmentul de conducere (intermediar) este reprezentat de calea optică, care include trei neuroni. Primul neuron este bipolar și se găsește în retină. Al doilea neuron este multipolar, tot în retină, iar axonii acestora formează nervul optic.

La nivelul chiasmei optice se încrucișează axonii din jumătățile nazale ale retinelor. După chiasmă, fiecare tract optic conduce informații de la ambii ochi: din jumătatea temporală a retinei de aceeași parte și din partea nazală a retinei de partea opusă. Al treilea neuron se află în corpul geniculat lateral din metatalamus.

Segmentul central este reprezentat de aria vizuală din lobul occipital, pe marginile scizurii calcarine. Aici, informațiile venite de la retină sunt transformate în senzații de văz: lumină, culoare și formă.

Procesul vizual începe când razele luminoase $cu lungimea de undă între 390-770 nanometri$ sunt recepționate de celulele fotosensibile din retină. Imaginea formată pe retină este reală, mai mică și inversă față de obiectele văzute. Această informație este apoi transmisă prin calea optică până la creier, unde este transformată în senzații vizuale.

Reține! Fiecare nerv optic conduce informații de la un singur ochi, dar fiecare tract optic (după chiasmă) conduce informații de la ambii ochi.

Defecte de vedere și funcții optice

Ochiul emetrop (normal) are axul antero-posterior de 24 mm și focalizează pe retină razele de lumină emise de un obiect situat la infinit. Însă există și defecte comune de vedere:

În cazul ochiului miop, persoanele afectate nu văd clar obiectele îndepărtate. Acest defect apare când axul antero-posterior este mai mare de 24 mm (miopie axială) sau curbura cristalinului este exagerată (miopie de curbură). Astfel, lumina se focalizează înaintea retinei și se corectează cu lentile biconcave (divergente).

La ochiul hipermetrop, persoanele afectate văd neclar obiectele apropiate. Apare când axul antero-posterior este sub 24 mm (hipermetropie axială) sau cristalinul este prea aplatizat (hipermetropie de curbură). Lumina se focalizează în spatele retinei și se corectează cu lentile biconvexe (convergente).

Reflexul pupilar fotomotor reglează cantitatea de lumină proiectată pe retină: la lumină puternică, pupila se micșorează (prin contracția fibrelor musculare circulare ale irisului), iar la lumină slabă, pupila se mărește (prin contracția fibrelor musculare radiare).

Ai observat? Când trecem dintr-o cameră luminoasă într-una întunecată, pupilele noastre se dilată automat pentru a permite pătrunderea mai multor raze de lumină!

Acomodarea și adaptarea vizuală

Acomodarea este procesul automat de adaptare a ochiului pentru vederea clară a obiectelor situate între punctul proxim și punctul remotum. Punctul proxim se află la 25 cm față de ochi și reprezintă punctul cel mai apropiat la care vederea clară se face cu efort maxim (cristalinul bombat maxim, pupilă micșorată). Punctul remotum se află la 6 m față de ochi și este punctul la care vederea clară se face fără acomodare (cristalin aplatizat, pupilă mărită).

În procesul de acomodare, curbura cristalinului crește și pupila se micșorează pentru a focaliza corect obiectele apropiate. Această capacitate de acomodare scade cu vârsta, ducând la presbiopie (vedere dificilă la aproape).

Adaptarea la lumină necesită 5-6 minute. Când suntem expuși mult timp la lumină puternică, pigmentul vizual din conuri și bastonașe se descompune, iar sensibilitatea ochiului scade. În schimb, adaptarea la întuneric este mai lentă, durând între 30-45 minute pentru o adaptare completă după expunerea la lumină intensă. La întuneric, pigmentul vizual se reface, crescând sensibilitatea.

Aplicație practică: Dacă intri într-o cameră întunecată, stai nemișcat câteva minute! Vei observa cum, treptat, începi să distingui tot mai multe detalii pe măsură ce ochii se adaptează la întuneric.

Vederea cromatică și defectele sale

Mecanismul vederii cromatice este explicat prin teoria tricromatică Young-Helmholtz. Conform acestei teorii, retina conține trei tipuri de celule cu conuri, fiecare sensibile la una din culorile fundamentale: roșu, verde și albastru.

Când este stimulată doar o categorie de conuri, percepem culoarea absorbită de aceasta. Stimularea concomitentă și inegală a celor trei tipuri de conuri generează diferite senzații cromatice, în timp ce stimularea egală produce senzația de lumină albă. În absența stimulării luminoase, percepem culoarea neagră.

Printre defectele vederii cromatice se numără:

Daltonismul este un defect genetic manifestat prin imposibilitatea de a percepe distinct culorile complementare. Persoanele afectate nu au de la naștere unul din cele trei tipuri de celule cu conuri. Cel mai frecvent lipsesc celulele sensibile la verde sau la roșu, iar în locul acestor culori, persoanele daltoniene văd cenușiu.

Acromatopsia reprezintă imposibilitatea totală de a percepe culorile, vederea fiind doar în nuanțe de gri.

Știai că? Daltonismul afectează aproximativ 8% dintre bărbați, dar doar 0,5% dintre femei, fiind legat genetic de cromozomul X. De aceea, bărbații, având un singur cromozom X, sunt mai predispuși la această afecțiune!