Începutul amintirilor din Humulești

Autorul începe prin a descrie satul Humulești, un sat vechi răzășesc plin de gospodari harnici, flăcăi voinici și fete mândre. Satul avea o biserică frumoasă și un preot vrednic, părintele Ioan, care a înființat o școală la poarta bisericii.

La această școală ajunge și autorul, un băiat "prizărit, rușinos și fricos", alături de alți copii, printre care Smărăndița popii, o fată deșteaptă și neastâmpărată. Părintele Ioan a introdus metode originale de disciplină: un scaun lung numit "Calul Balan" și un biciușor de curele numit "Sfântul Nicolai", folosite pentru a pedepsi școlarii care făceau greșeli.

Știai că? Metoda de predare descrisă de Creangă reflectă realitatea educației rurale din secolul XIX, când pedepsele fizice erau considerate firești în procesul de învățare.

Viața de școlar nu era ușoară. Autorul povestește cum într-o zi a fost pus să fie ascultat de Nic-a lui Costache, un băiat mai mare cu care era certat din cauza Smărăndiței. Acesta i-a notat 29 de greșeli, iar speriat de pedeapsa care-l aștepta, naratorul a fugit din școală și s-a ascuns în grădina unui vecin, îngropându-se în țărână la rădăcina unui păpușoi.

Întâmplări din școală și viața satului

A doua zi, părintele l-a convins pe tatăl său să-l trimită înapoi la școală. Creangă povestește cum își schimbă atitudinea când aude că ar putea deveni preot la biserica Sfântul Nicolai și ginere al părintelui Ioan: "las muștele în pace și-mi iau alte gânduri, alte măsuri: încep a mă da la scris, și la făcut cădelnița în biserică".

Într-o zi, vornicul scoate sătenii la clacă pentru a repara drumul. Dascălul Vasile îi ia și pe școlari să ajute. Însă aceasta era doar o capcană - scopul real era prinderea flăcăilor la oaste. Bădița Vasile este prins "cu arcanul" și pus în cătușe pentru a fi trimis la Piatra. Este o scenă emoționantă, cu mama dascălului bocind ca după un mort.

După plecarea lui bădița Vasile, școala rămâne fără dascăl pentru o vreme. Elevii mai mari, printre care și Creangă, continuă să meargă la biserică: "Duminicile bâzâiam la strană și hârști! câte-un colac!" La sărbătorile mari, copiii merg înaintea preotului prin sat, primind daruri de la săteni.

Personajul mamei este descris cu mult drag: ea îl susține mereu pe băiat să învețe, convinsă că "omul învățat înțelept va fi și pe cel neînvățat slugă-l va avea". În timp ce tatăl era sceptic referitor la beneficiile școlii, mama credea că fiul ei are un talent deosebit și dorea să-l facă preot.

Plecarea la învățătură mai departe

Într-o zi, prin timpul Cârnelegii (perioada dinaintea Postului Mare), bunicul David Creangă vine în vizită și, auzind discuțiile dintre părinții băiatului, își oferă ajutorul. El propune să-l ducă pe nepot la Broșteni, la școala profesorului Nicolai Nanu, unde a trimis și pe ceilalți fii ai săi.

Bunicul povestește despre importanța învățăturii și despre propriile experiențe, inclusiv despre strămoșul familiei, Ciubuc Clopotarul, care a venit din Ardeal și a ajuns foarte bogat, fiind numit "omul lui Vodă". Acesta și-a donat mai târziu averea Mănăstirii Neamțului și s-a călugărit.

Convins de argumentele bunicului, tatăl acceptă să-și lase fiul să plece la învățătură. A doua zi dimineața, bunicul pregătește caii pentru drum și pornesc spre Pipirig. Pe drum, la podul peste Ozana, băiatul alunecă și cade în apă. Bunicul îl salvează repede, îi scoate ciubotele înghețate și îl înfășoară într-o sarică, punându-l într-o desagă pe cal.

Reține! Drumul spre școală nu a fost niciodată ușor - autorul a întâmpinat multe greutăți fizice, de la răceli până la boli mai grave, dar a perseverat în drumul său spre învățătură.

La bunici, băiatul primește opinci în locul ciubotelor, fiind mai potrivite pentru drum și pentru vreme. Apoi, împreună cu Dumitru, fratele mamei, pornesc spre Broșteni.

Aventurile de la Broșteni

Ajunși la Broșteni, bunicul îi lasă în gazdă la o femeie pe nume Irinuca, îi înscrie la școala profesorului și se întoarce acasă. Irinuca avea o cocioabă veche pe malul Bistriței, un bărbat, o fată "balcâză și lălâie" și câteva capre care dormeau în tindă.

La școală, profesorul le poruncește să fie tunși, ceea ce îi întristează profund: "am început a plânge cu zece rânduri de lacrimi". În ciuda rugăminților lor, sunt tunși "chilug" și puși în rând cu ceilalți școlari.

După o vreme, cei doi băieți se trezesc "plini ciucuri de râie căprească" de la caprele Irinucăi. Nu mai sunt primiți la școală, nu au cum să anunțe bunicul, și mâncarea începe să se termine. Încearcă să se vindece singuri, scăldându-se în Bistrița în plină iarnă și ungându-se cu leșie, dar fără rezultat.

Catastrofa se produce când, în lipsa Irinucăi, ei împing o stâncă de pe munte care se rostogolește, distruge gardul și casa femeii, și omoară una dintre capre. Speriați de consecințe, ei fug cu o plută spre Borca.

În duminica de Florii, pornesc din Borca spre Pipirig însoțiți de doi plăieși călări. Deși ziua începe frumos, vremea se schimbă brusc: "o vijelie cumplită, să răstoarne brazii la pământ". Se pierd în munți și abia a doua zi reușesc să ajungă la bunici, în Pipirig.

Vindecarea și întoarcerea acasă

La Pipirig, bunica îi primește cu lacrimi și îi tratează pentru râie: "a scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a uns peste tot trupul din creștet până în tălpi". După câteva zile de tratament, în Vinerea-Seacă se trezesc vindecați complet.

Între timp, bunicul află de stricăciunile făcute la casa Irinucăi și îi plătește acesteia patru galbeni ca despăgubire. În Sâmbăta Paștelui, autorul este trimis înapoi acasă la Humulești.

În ziua de Paști, la biserică, tânărul Creangă impresionează întregul sat cu recitarea sa: "am tras un Îngerul a strigat la biserică, de au rămas toți oamenii cu gurile căscate la mine". Mama e foarte mândră, iar părintele Ioan îl pune la masă cu el.

A doua zi de Paști însă, fetele din sat îl iau în râs pentru că era tuns: "Tunsul felegunsul, câinii după dânsul!"

Frumusețea copilăriei este evocată în final cu nostalgie. Autorul își amintește cu drag de casa părintească, de jocurile copilăriei și de mama sa, care știa "a face multe și mari minunății": alunga norii, îndepărta grindina, vindeca durerea și îl proteja de deochi.

Aceste amintiri rămân prețioase pentru autor: "Doamne, frumos era pe atunci, căci și părinții, și frații și surorile îmi erau sănătoși, și casa ne era îndestulată, și toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!"