Teme și structura poemului
"Luceafărul" abordează teme specifice romantismului: iubirea imposibilă, atracția contrariilor, condiția omului de geniu și dorința de cunoaștere. Structura operei cuprinde patru secvențe poetice, fiecare cu rol distinct în construirea semnificațiilor.
Prima secvență prezintă povestea de iubire dintre Luceafăr și fata de împărat într-un cadru nocturn romantic. Aici regăsim motive romantice precum luceafărul, marea, castelul, fereastra și oglinda. Luceafărul se transformă în visul fetei mai întâi ca înger, apoi ca demon, chemând-o în lumea lui, dar ea îl refuză.
În secvența a doua este prezentată idila dintre Cătălin și fata de împărat, numită Cătălina. Observăm antiteza dintre portretul lui Cătălin și cel al Luceafărului, primul întruchipând mediocritatea. Asistăm la jocul seducției dintre cei doi tineri compatibili, sugerată și prin numele lor asemănătoare.
Secvența a treia descrie călătoria Luceafărului înapoi în timp (zbor cosmic) și convorbirea cu Demiurgul, care îl numește Hyperion. Luceafărul își exprimă dorința de a fi un simplu muritor, oferind nemurirea în schimbul unei ore de iubire, dar este refuzat.
Ai observat? Numele celor două personaje pământene, Cătălin și Cătălina, sunt aproape identice, sugerând compatibilitatea lor firescă, în contrast cu incompatibilitatea dintre Cătălina și Luceafăr.