Structura și semnificațiile poemului "Luceafărul"
Poemul este structurat în patru tablouri ce alternează între planul cosmic și cel terestru, explorând tema filosofică a cunoașterii prin evidențierea contrastului dintre omul comun și omul de geniu.
Tabloul întâi prezintă idila dintre Luceafăr și fata de împărat, relație ce devine pretext pentru adevărata problematică a poemului. Antiteza este evidentă pentru Cătălina (reprezentând omul comun), iubirea este superficială și confundată cu dorința, în timp ce pentru Luceafăr, sentimentul se naște în timp și înseamnă asumare profundă.
În tabloul al doilea apare povestea de iubire între doi muritori, Cătălin și Cătălina. Poetul folosește din nou antiteza, evidențiind condiția socială precară a pajului Cătălin ("Băiat din flori și de pripas") în opoziție cu originea celestă a Luceafărului ("Iar cerul este tatăl meu și mumă-mea e marea").
Titlul, element paratextual important, anticipează ideea centrală a discursului. Luceafărul/Hyperion este un personaj romantic excepțional, numele său amintind atât de Lucifer din mitologia iudeo-creștină, cât și de personajul din mitologia greacă, fiu al lui Uranus și al Geei.
Important! Elementele de prozodie reflectă preferința lui Eminescu pentru structurile clasice - poemul are 98 de strofe împărțite în patru tablouri și folosește rima încrucișată, demonstrând măiestria tehnică a poetului.