Elemente de compoziție și stil
Titlul „Luceafărul" funcționează ca un element paratextual care anticipează conținutul operei. El trimite la cea mai strălucitoare stea de pe cer (Venus), simbol al frumuseții și iubirii, conturând substratul tematic al poemului. La nivel simbolic, Luceafărul reprezintă metafora geniului, iar Demiurgul simbolizează ordinea cosmică.
Limbajul este metaforic și simbolic, îmbogățit cu motive onirice și imagini cosmice care sugerează aspirația spre absolut. Muzicalitatea elegică și meditativă este susținută de rima încrucișată și ritmul iambic, creând o atmosferă de profundă reflecție.
Poemul valorifică numeroase procedee stilistice precum antiteza, metafora, simbolul și gradația, construind un univers poetic complex. Teme precum destinul, idealul, transcendența, efemeritatea, solitudinea și aspirația se împletesc într-o viziune filozofică profundă.
Reține: Poemul eminescian explorează imposibilitatea comunicării între două lumi fundamental diferite: lumea geniului nemuritor și lumea comună, efemeră. Această temă face din „Luceafărul" o operă universală despre condiția umană.