Floare Albastră - contextualizare și trăsături romantice
„Floare Albastră" face parte din creația unuia dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, Mihai Eminescu. Publicată în 1873, această poezie se încadrează perfect în curentul romantic, evidențiind trăsături precum cultul sentimentului și aspirația spre absolut.
Temele specifice romantismului sunt prezente în întreaga operă: iubirea și natura formează un tot unitar, fiind modalități prin care eul liric încearcă să evadeze din realitatea cotidiană. Iubirea devine o cale de a atinge absolutul, iar natura reprezintă un univers compensatoriu pentru frământările sufletești.
Titlul poeziei este un element de compoziție esențial. „Floarea Albastră" funcționează ca simbol central al operei, unde albastrul, culoarea cerului, sugerează aspirația spre absolut, iar floarea simbolizează feminitatea ideală. Eminescu atribuie acestui simbol conotații profunde, care reflectă incompatibilitatea dintre lumea terestră și cea ideală.
Ști că poți mai mult! Observă cum Eminescu construiește poezia pe baza unor serii de opoziții: eternitate-moment, trecut-prezent, vis-realitate. Aceste antiteze nu sunt simple figuri de stil, ci reflectă modul în care eul romantic percepe existența.