Caracterizarea lui Nica
Nica este băiatul lui Ștefan a Petrei din Humulești, care devenit adult își amintește cu drag de copilărie. El simbolizează copilul universal, reprezentativ pentru orice școlar din orice timp și loc.
Caracterizarea personajului se face atât direct de către autor, cât și indirect prin fapte, vorbe și relații cu alte personaje. Inițial, Nica nu e prea atras de școală - în loc să citească, el prinde muște. Totuși, când își dă seama de greșeli, se corectează și începe să învețe: „hei-hei! când aud eu de popa și de Smărăndița popii, las muștele în pace".
Din punct de vedere fizic, mama îl descrie ca fiind „copilul cu părul bălan". La nivel comportamental, Nica se prezintă ca un băiat „prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea", dar în același timp plin de viață și curiozitate.
Bine de știut: Plecarea lui Nica la școala din Broșteni reprezintă primul moment de ruptură de satul natal, provocând sentimente puternice de înstrăinare - o experiență cu care mulți copii se pot identifica.
Copilăria lui Nica este marcată de întâmplări memorabile: căderea în Ozana, tăierea pletelor, locuirea la Irinuca unde se îmbolnăvește de râie căprească, dărâmarea bordeiului și fuga acasă pe plută pe Bistrița. Reîntors acasă, el cântă la biserică „Îngerul a strigat!", uimind întreaga comunitate, deși este încă rușinat de lipsa pletelor, fapt ce devine motiv de tachinare pentru fetele „mai drăcoase".
„Vârsta de aur" a vieții lui Nica este lipsită de griji și plină de bucurii autentice, iar personajul a reușit să intre în istoria literaturii române ca unul dintre cei mai memorabili copii din literatura noastră!
