Caracteristicile adjectivului

Adjectivul este partea de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau ființă. Se acordă întotdeauna în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl însoțește.

Când stă lângă un substantiv, adjectivul are funcție de atribut adjectival. Interesant este că atunci când nu are lângă el un substantiv și se articulează, adjectivul devine substantiv. De exemplu: om bătrân (adjectiv) → bătrânul, un bătrân (substantiv).

După un adjectiv articulat cu articol hotărât urmat de un substantiv articulat hotărât, adjectivul devine substantiv cu funcția cerută de întrebare. Spre exemplu: "Seninul cerului este impresionant."

💡 Adjectivele dau culoare și profunzime limbii române. Cu cât le folosești mai variat, cu atât vei scrie și vorbi mai expresiv!

Adjectivele pot fi:

• Propriu-zise: simple, compuse, derivate cu sufix sau prefix, locuțiuni adjectivale
• Determinative: adjectivele pronominale (posesive, demonstrative, relativ-interogative, nehotărâte, negative, de întărire) și cele formate din numerale, participii, gerunzi acordate sau adverbe

Flexiunea adjectivelor

După felul în care își schimbă forma, adjectivele pot fi:

1. Adjective variabile (își schimbă forma după gen, număr și caz):

• Cu o terminație și două forme flexionare (aceeași terminație la masculin și feminin singular, alta la plural)
• Cu o terminație și trei/patru forme (una la masculin singular și alta la feminin singular)

2. Adjective invariabile (au aceeași formă indiferent de gen, număr sau caz): diverse, gata, așa, asemenea.

Adjectivele ca "mult", "puțin" au funcție de atribut adjectival când stau în fața substantivului. Când sunt precedate de articolul demonstrativ adjectival (cei puțini, cei mai mulți) sunt adjective substantivizate. Când sunt articulate (totul, cu toții, puținul), devin substantive.

💡 Atenție la genitiv-dativ! Cele mai multe adjective variabile au la G-D o formă diferită de N-Ac: unei fete frumoase, casei celei înalte.

Când adjectivul este așezat în fața substantivului nearticulat, preia articolul hotărât al acestuia, dar acordul rămâne al substantivului: bătrânul om.

Gradele de comparație și funcții sintactice

Adjectivele exprimă însușirile în grade diferite de intensitate:

1. Gradul pozitiv - exprimă însușirea fără comparație: om serios, curte mare

2. Gradul comparativ:

• De superioritate: mai frumos
• De egalitate: la fel de serios, deopotrivă de frumos
• De inferioritate: mai puțin serios

3. Gradul superlativ:

• Relativ (de superioritate): cel mai frumos
• Relativ (de inferioritate): cel mai puțin frumos
• Absolut (de superioritate): foarte frumos, prea frumos
• Absolut (de inferioritate): foarte puțin frumos

Există însă adjective fără grad de comparație, precum cele împrumutate din latină (superior, minor, maxim) sau cele care prin înțelesul lor nu permit comparația (viu, mort, splendid, întreg).

💡 Nu confunda adjectivele terminate în "-iu": la plural nearticulat se scriu cu 2 "i" (copaci argintii), iar la plural articulat cu 3 "i" (argintiii copaci).

Funcții sintactice ale adjectivului:

1. Atribut adjectival: "Am o carte interesantă."
2. Nume predicativ: "Cartea este interesantă."
3. Complement prepozițional: "Din alb s-a făcut negru."
4. Circumstanțial de timp/mod
5. Element predicativ suplimentar

Adjectivul își poate schimba valoarea gramaticală devenind substantiv (când se articulează) sau adverb (când determină un verb): "Cântă frumos."