Structura și originalitatea basmului
Basmul este o specie a genului epic în proză, caracterizată prin elemente fantastice și lupta dintre bine și rău, din care binele iese mereu învingător. "Harap-Alb" aparține categoriei de basm cult, având autor cunoscut și o complexitate deosebită a acțiunii și a personajului principal.
Originalitatea operei constă în intersectarea a două planuri narative: basmul propriu-zis (conflictul dintre bine și rău) și drumul inițiatic al protagonistului (având caracter de bildungsroman). În al doilea plan, rolurile se schimbă - Harap-Alb devine ucenicul în formare, iar Spânul ia rolul "răului necesar" care îl învață pe erou răbdarea și încrederea prin umilință.
Acțiunea începe cu prezentarea mezinului familiei regale, crescut într-un mediu protejat și confortabil. Situația se complică când Verde-Împărat, unchiul său de la celălalt capăt al lumii, rămâne fără moștenitori bărbați la tron, având doar trei fete.
Reține! Basmul cult preia de la cel popular tema și motivele specifice (superioritatea mezinului, împăratul fără urmaș), dar se diferențiază prin complexitatea personajelor și prin îmbinarea elementelor reale cu cele fabuloase.
















