Caracteristicile basmului cult

Basmul este o specie a genului epic, în proză, care îmbină întâmplări reale cu evenimente fabuloase. Personajele au adesea puteri supranaturale și reprezintă forțele binelui și ale răului, binele ieșind întotdeauna învingător.

Ion Creangă, reprezentant al clasicismului alături de Eminescu, Slavici și Caragiale, a creat în "Povestea lui Harap-Alb" o operă de referință. După cum spunea George Călinescu, basmul demonstrează că "omul de soi bun se vădește sub orice strai la orice vârstă."

Titlul operei provine din numele dat protagonistului de către Spân, după ce îl păcălește să intre în fântână. Harap-Alb este un oximoron: "harap" înseamnă rob sau slugă, iar "alb" sugerează originea nobilă a personajului.

Bine de știut! "Harap" vine din limba turcă și indică statutul social inferior impus tânărului, în timp ce "alb" simbolizează puritatea și noblețea caracterului său.

Tema principală a basmului este călătoria de maturizare a fiului de Crai, care trebuie să treacă prin diverse probe fizice și morale ce îi pun în evidență calitățile esențiale: bunătatea și curajul.

Structura narativă a basmului

Basmul începe cu formula tipică "Amu cică era odată..." care plasează acțiunea într-un timp și spațiu nedeterminate. În expozițiune aflăm despre un Crai cu trei feciori și despre fratele său, Împăratul Verde, care avea trei fiice.

Intriga o constituie momentul în care Craiul primește o scrisoare de la fratele său, cerându-i să-i trimită cel mai vrednic dintre nepoți ca moștenitor la tron. Pentru a-l alege, Craiul își testează fiii deghizându-se în urs.

Desfășurarea acțiunii cuprinde mai multe episoade importante. Cei doi frați mai mari eșuează la testul podului, dar mezinul, sfătuit de Sfânta Duminică (deghizată în bătrânică), reușește să treacă proba folosind hainele și armele tinereții tatălui său.

Prima secvență narativă prezintă întâlnirea fiului de Crai cu Spânul, care îl păcălește să coboare într-o fântână. Naiv și lipsit de experiență, tânărul își pierde statutul social, devenind robul Spânului sub numele de Harap-Alb.

Reține! Fântâna în care coboară eroul simbolizează trecerea într-o altă lume și începutul transformării sale interioare.

La curtea Împăratului Verde, Spânul pretinde că el este nepotul Craiului și îl prezintă pe Harap-Alb drept slugă. Pentru a-l pune la încercare, îl trimite să aducă sălățile din Grădina Ursului, pielea Cerbului cu pietre prețioase și pe fata Împăratului Roș.

Probele și transformarea eroului

Harap-Alb trece primele două probe cu ajutorul Sfintei Duminici. Pe drumul spre castelul Împăratului Roș, el primește ajutorul crăiesei furnicilor și al albinelor, care îi oferă câte o aripă fermecată drept răsplată pentru bunătatea sa.

În călătoria sa, eroul îi întâlnește pe Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsărilă-Lăți-Lungilă, personaje cu puteri supranaturale care îl ajută să treacă probele date de Împăratul Roș: casa înroșită în foc, ospățul, separarea macului de nisip și fuga nocturnă a fetei transformate în pasăre.

Fiica Împăratului Roș îi dă și ea alte probe: ghicitul, aducerea a trei smicele de măr dulce și a apei vii și apei moarte "de unde se bat munții în capete". Cu ajutorul însoțitorilor săi, Harap-Alb reușește să le depășească pe toate.

Punctul culminant al basmului se petrece când Harap-Alb se întoarce la curtea Împăratului Verde cu fata Împăratului Roș. Aceasta dezvăluie adevărata identitate a feciorului, iar Spânul, furios, îi taie capul lui Harap-Alb.

Important! Moartea și renașterea lui Harap-Alb simbolizează transformarea completă a personajului și dobândirea maturității.

Calul năzdrăvan îl răzbună pe Harap-Alb, omorându-l pe Spân, iar fata Împăratului Roș îl readuce la viață pe erou folosind apa vie și apa moartă. Deznodământul aduce restabilirea echilibrului: Harap-Alb își recapătă identitatea, primește mâna fetei Împăratului Roș și întreaga împărăție.

Elemente specifice basmului cult

Finalul fericit și deschis, marcat de formula "veselia a ținut ani întregi și acum mai ține încă", arată asemănarea cu basmele populare. Conflictul dintre forțele binelui și ale răului se încheie, ca în orice basm, cu victoria binelui.

Antagoniștii principali ai lui Harap-Alb sunt Spânul și Împăratul Roș. Spânul, prin viclenia sa, îi răpește identitatea eroului și îl supune la probe dificile. Împăratul Roș, la rândul său, îi pregătește alte încercări pentru a-i testa valoarea.

Umorul este o caracteristică distinctă a stilului lui Creangă, manifestându-se prin:

• Râsul hâtru și mișcarea: "Fie toată voia de la mine, dar mare lucru să fie de voi!"
• Imprecația: "Să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri!"
• Ironia: "Îl știu eu cât e de primitor și de dornic la spatele altora"
• Porecle și apelative: "Setilă, prăpădenia"

Descoperă! Umorul lui Creangă îmbină elemente folclorice cu observații pline de înțelepciune, creând un stil inconfundabil în literatura română.

Basmul conține și elemente de compoziție specifice: clișee compoziționale și procedeul triplării. Formula inițială ("Amu cică era odată") marchează intrarea în lumea ficțiunii, formula mediană menține trează atenția cititorului, iar formula finală indică revenirea la realitate.

Personaje și semnificații

Spânul este antagonistul principal, întruchipând nedreptatea, răutatea și minciuna. El reprezintă "răul necesar" care contribuie la maturizarea protagonistului. Ca în orice basm, răufăcătorul este învins de forțele binelui: calul năzdrăvan "îl înhață cu dinții de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului, și apoi, dându-i drumul de acolo, se face Spânul praf și pulbere."

Sfânta Duminică și calul năzdrăvan sunt personaje fabuloase cu puteri supranaturale care îndeplinesc rolul de ajutoare. Ele îl ghidează pe erou în momentele dificile ale călătoriei sale.

Craiul, Împăratul Verde și Împăratul Roș simbolizează conducători energici, responsabili și înțelepți, cu o solidă experiență de viață. Ei reprezintă autoritatea și ordinea în lumea basmului.

Limbajul personajelor este variat și complex. Harap-Alb se exprimă într-un stil țărănesc: "parcă dracu vrăjbește, de n-apuc bine a scăpa din una și dau peste alta." Spânul vorbește ca un stăpân absolut, disprețuitor: "Eu știu, moșule, că sluga-i slugă și stăpânul e stăpân."

Reflectează! Fiecare personaj are un rol specific în procesul de maturizare a lui Harap-Alb, ajutându-l să-și descopere adevăratele calități.

În concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un basm cult cu particularități distincte: umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj, umor și oralitate. Este o călătorie inițiatică ce transmite valori morale universale și reflectă înțelepciunea populară românească.