Modalități de realizare a subiectelor I și II

Subiectele I și II sunt similare ca structură, diferind doar prin temele istorice abordate. Majoritatea cerințelor necesită răspunsuri pe baza textelor date, deși unele solicită și cunoștințe personale.

Primele trei cerințe ale Subiectului I pot viza:

• Precizarea secolului din sursă $exemplu: 1453 = secolul XV$
• Identificarea unei categorii sociale (boieri, țărani, meșteșugari, negustori)
• Menționarea unui stat sau spațiu istoric din text

Pentru cerințele 4-5, trebuie să fii atent la detalii specifice:

• La cerința 4, doar precizezi litera sursei care susține un anumit fapt
• La cerința 5, identifici două informații în relație cauză-efect

Important! La cerința de tip cauză-efect, caută mai întâi efectul (care e adesea mai clar) și apoi cauza. De multe ori, acestea apar în ordine inversă în text.

Cuvinte care indică o cauză: fiindcă, deoarece, pentru că, întrucât, din cauza, verbele la gerunziu (având, făcând, mergând)

Cuvinte care indică un efect: astfel, în concluzie, așadar, ca urmare, drept consecință, a dus la

Redactează întotdeauna răspunsurile complet, reluând enunțul cerințelor (de exemplu: "Domnitorul precizat în sursa A este...").

Subiectul II și argumentarea istorică

La cerința 6 din Subiectul II, ți se cere să argumentezi o afirmație folosind un fapt istoric relevant. Pentru această cerință de 4 puncte, structurează răspunsul astfel:

1. Reia afirmația din cerință
2. Folosește un conector cauzal (deoarece, pentru că)
3. Prezintă un fapt istoric relevant $5-15 rânduri$
4. Formulează o concluzie folosind conectori precum "astfel" sau "în concluzie"

Exemplu: "Statul român s-a implicat în relațiile internaționale din anii 60 ai secolului al XX-lea deoarece, în acea perioadă era un stat comunist, toate acțiunile României având legătură cu Războiul Rece. În anul 1968, regimul național comunist condus de Nicolae Ceaușescu a refuzat intervenția militară alături de trupele Tratatului de la Varșovia pentru înăbușirea revoluției din Cehoslovacia. Astfel, prin refuzul trimiterii trupelor militare și condamnarea acțiunii sovietice, statul român și-a demonstrat implicarea în relațiile internaționale din acea perioadă."

Modalități de realizare a eseului

Eseul trebuie să respecte limita de spațiu $1,5-2,5 pagini$ și să conțină următoarele elemente:

• Introducere: 2-3 fraze despre contextul general al temei
• Dezvoltare: tratează fiecare cerință (liniuță) în ordine, fără să le amesteci
• Punct de vedere personal: formulat clar, cu argumentare istorică
• Concluzie: rezumă ideile principale

Sfat util! La liniuțele care cer prezentarea unui fapt istoric, acordă-i maximum o pagină. Pentru celelalte liniuțe care cer doar precizarea/menționarea unor informații, folosește fraze concise în ordine cronologică.

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

Romanitatea poporului român și continuitatea sa în spațiul nord-dunărean după retragerea romanilor reprezintă un subiect important în istoria națională. Deși sursele istorice sunt relativ puține, acest aspect a generat numeroase dezbateri.

Războaiele dintre daci și romani

Primele conflicte dintre geto-daci și romani au avut loc în secolul I d.H. În anii 87-88, regele dacilor Decebal a intrat în conflict cu trupele împăratului Domițian, încheiat printr-o pace avantajoasă pentru daci în anul 89.

Împăratul Traian a declanșat două războaie împotriva dacilor:

• Primul război (101-102) s-a încheiat cu un tratat nefavorabil dacilor, pierzând teritorii și autonomia politică
• Al doilea război (105-106) a dus la cucerirea completă a Daciei și transformarea ei în provincie romană

În cinstea victoriei, la Roma a fost construită Columna lui Traian, un important monument care ilustrează aceste războaie.

Romanizarea dacilor

Romanizarea este procesul complex prin care populația locală a adoptat limba, cultura și obiceiurile romanilor. Acest proces s-a desfășurat în etape:

• Contactele economice dintre daci și romani înainte de războaie
• Perioada în care Dacia a fost provincie romană (106-271)
• Romanizarea dacilor liberi după retragerea aureliană din anul 271

De reținut! Procesul de romanizare nu s-a încheiat odată cu retragerea administrației romane în 271, ci a continuat și după aceea, inclusiv pentru dacii liberi din teritoriile necucerite inițial.

Factorii romanizării

Factorii care au contribuit decisiv la romanizarea populației geto-dace au fost:

Armata romană - În Dacia staționau două legiuni importante: Legiunea a V-a Macedonica și Legiunea a XIII-a Gemina. Soldații romani au facilitat învățarea limbii latine și adoptarea culturii romane de către localnici.

Administrația - Romanii au construit orașe precum Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Drobeta, Napoca, Apulum și altele, unde funcționarii romani intrau în contact cu populația locală, determinând-o să învețe limba latină.

Veteranii - Soldații romani care își terminau serviciul militar de 25 ani primeau pământ și se stabileau în Dacia, întemeindu-și familii și contribuind la romanizarea populației.

Coloniștii - Locuitorii aduși din toate colțurile Imperiului Roman pentru a popula noua provincie s-au ocupat cu agricultura, mineritul și meșteșugurile, răspândind limba și cultura romană.

După retragerea aureliană (271 d.Hr.), majoritatea populației a rămas la nord de Dunăre, conviețuind cu migratorii. Dacii liberi au intrat în contact cu populația romanizată și s-au romanizat treptat la rândul lor.

Știai că? Deși administrația și armata au părăsit Dacia în 271, majoritatea populației obișnuite a rămas pe loc, adaptându-se la noile condiții și păstrând limba și cultura latină chiar în fața valurilor de migratori.

Etnogeneza românească și limba română

Etnogeneza românească reprezintă procesul de formare a poporului român, desfășurat pe o perioadă îndelungată. Acest proces s-a bazat pe sinteza dintre geto-daci și romani, urmată de asimilarea unor grupuri de migratori.

Poporul român s-a format atât la nord cât și la sud de Dunăre, ca popor romanic, în perioada stăpânirii romane în Dacia $secolele II-III$, continuând cu asimilarea migratorilor până în secolul al VIII-lea, când au fost integrați cultural și slavii.

Limba română face parte din familia limbilor neolatine, alături de italiană, franceză, spaniolă și portugheză. Structura limbii române cuprinde:

• 60% stratul latin (îmbogățit în secolul XIX cu neologisme)
• 20% adstratul slav
• 10% substratul geto-dac
• 10% împrumuturi din alte limbi

Limba română are trei dialecte sud-dunărene: istro-român, megleno-român și aromân, vorbite de populația de origine daco-romană din Peninsula Balcanică, cunoscută ulterior ca vlahi.

Românii în sursele medievale timpurii

Documentele care atestă prezența românilor în primul mileniu sunt puține, dar semnificative:

• Secolul VIII: O însemnare de la Mănăstirea Castamonitu menționează vlahii
• Secolul IX: Cronica turcă Ogüzname vorbește despre "țara vlahilor" (Ulak Ili)
• Secolul X: Împăratul bizantin Vasile al II-lea scrie despre vlahii din Elada

Important! Aceste mențiuni istorice, deși rare, sunt dovezi cruciale ale existenței poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic încă din primul mileniu.

Românii în surse medievale târzii și politizarea originii

În al doilea mileniu, informațiile despre români s-au înmulțit considerabil:

• În secolul XV, umaniștii italieni Poggio Bracciolini, Flavio Biondo și Silvio Piccolomini au scris despre originea latină a românilor
• În secolul XVI, învățații sași din Transilvania Johannes Honterus și Nicolaus Olachus au menționat originea latină a românilor
• În secolele XVII-XVIII, cronicarii români Grigore Ureche, Ion Neculce, Miron Costin și Dimitrie Cantemir au susținut originea și continuitatea românilor

Politizarea originii poporului român

Disputele politice au influențat dezbaterile privind originea românilor, mai ales în contextul lipsei drepturilor politice pentru românii din Transilvania, deși aceștia formau populația majoritară.

La sfârșitul secolului XVI, cronicarul maghiar István Szamosközy și-a schimbat radical opinia despre originea românilor după ce Mihai Viteazul a cucerit Transilvania în 1599, negând că românii ar fi urmașii coloniștilor romani.

În secolul XVIII a apărut teoria imigraționistă, elaborată de Franz Josef Sulzer, care susținea că românii s-au format la sud de Dunăre și au migrat la nord abia în secolul XIII. Această teorie a fost contrazisă de reprezentanții Școlii Ardelene (Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Șincai) prin petiția Supplex Libellus Valachorum (1791).

Observație! Dezbaterea privind originea românilor nu a fost niciodată pur academică, ci a avut profunde implicații politice legate de drepturile naționale în Transilvania.

Teoriile privind originea poporului român

În secolul XIX a apărut teoria rösleriană (sau imigraționistă), dezvoltată de Robert Rösler în 1871. Aceasta susținea că:

• Dacii au fost exterminați în războaiele cu romanii
• 165 de ani nu ar fi fost suficienți pentru romanizarea Daciei
• În 271, întreaga populație a fost retrasă la sud de Dunăre
• Există asemănări între limba română și albaneză
• Lipsesc elementele germanice din limba română
• Nu există surse istorice despre români până în secolul XIII

Teoria continuității și romanității a contrazis aceste argumente prin reprezentanții ei: B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol și Dimitrie Onciul, care au demonstrat că:

• Dacii nu au fost exterminați complet
• 165 de ani erau suficienți pentru romanizarea populației
• După 271, doar armata și administrația au părăsit provincia
• Asemănarea româno-albaneză se datorează substratului comun
• Există elemente germanice în limba română
• Este imposibil ca un popor să se întoarcă în aceleași locuri după un mileniu

În secolul XX, istoricii români Nicolae Iorga, Vasile Pârvan și Gheorghe Brătianu au demonstrat originea și continuitatea românilor la nord de Dunăre.

În perioada comunistă, influența slavilor a fost exagerată de istoricul stalinist Mihail Roller, iar în perioada național-comunistă, rolul dacilor a fost supradimensionat în scopuri propagandistice.

Concluzie! Deși teoriile imigraționiste mai sunt uneori reluate, teoria romanității și continuității poporului român este astăzi acceptată în principalele sinteze istorice europene și mondiale.

Caracteristici ale democrației

Regimurile democratice se caracterizează prin câteva principii fundamentale:

Separarea puterilor în stat - Puterea este împărțită între trei instituții pentru a preveni dictatura:

• Puterea legislativă (parlamentul) - elaborează și votează legile, reprezentând voința populară
• Puterea executivă $președintele/monarhul și guvernul$ - pune în aplicare legile
• Puterea judecătorească (instanțele de judecată) - aplică legile și judecă încălcările lor

Pluralismul politic - Existența mai multor partide politice care concurează pentru putere prin alegeri. Partidele organizează opinia publică și propun soluții pentru problemele societății. Cel mai vechi sistem pluripartidist funcționează în Marea Britanie (Partidul Conservator, Partidul Liberal și Partidul Laburist).

Respectarea drepturilor și libertăților cetățenești - Un stat democratic garantează drepturile fundamentale: dreptul la vot, libertatea de opinie, libertatea conștiinței și altele.

Practici democratice în secolul XX

Aplicarea principiilor democratice variază de la un stat la altul. Un exemplu elocvent este Marea Britanie:

Separarea puterilor în Marea Britanie:

• Monarhie constituțională cu un rege/regină cu atribuții limitate
• Parlament bicameral format din Camera Lorzilor și Camera Comunelor
• Prim-ministrul, șeful majorității parlamentare, deține puteri executive extinse

Pluralismul politic în Marea Britanie:

• Tradiție puternică a partidelor politice
• Principalele partide în secolul XX: Partidul Conservator și Partidul Laburist

Reține! Democrația nu este doar un set de principii teoretice, ci un sistem viu care funcționează diferit în fiecare țară în funcție de tradițiile și cultura politică locală.

Ideologii și practici politice totalitare

Spre deosebire de regimurile democratice, regimurile totalitare folosesc metode represive pentru a controla populația. Ele se caracterizează prin:

Liderul unic - Conducătorul beneficiază de puteri nelimitate și este venerat ca o divinitate. Scrierile și cuvintele sale sunt considerate infailibile. Cultul personalității exagerează calitățile liderului prin manifestări publice, mass-media și artă.

Partidul unic - Acesta acaparează toată puterea, are o birocrație extensivă și milioane de membri. Apartenența la partid oferă avantaje materiale și statut social. Conflictele interne sunt rezolvate violent, iar discursul politic este dogmatic și rigid.

Poliția politică - Instituția de represiune urmărește și elimină potențialii adversari politici. Aceasta este sprijinită de un sistem de închisori politice și lagăre de muncă sau exterminare pentru opozanți.

Regimul nazist din Germania

Regimul nazist, un sistem totalitar de extremă dreaptă, a fost reprezentat de Partidul Nazist (NSDAP) condus de Adolf Hitler, numit cancelar în 1933 și führer în 1934.

Hitler a acaparat puterea totală cu ajutorul SS (Schutzstaffel) și al Gestapo (poliția secretă). Principalele practici naziste au inclus:

1. Antisemitismul care a dus la Holocaust:

   • Legile de la Nürnberg (1935) - au privat evreii de cetățenie și drepturi
   • Noaptea de cristal (1938) - pogrom împotriva evreilor
   • Soluția finală (1942) - exterminarea sistematică a evreilor în lagăre

2. Cultul personalității - organizarea de mari manifestații, înregimentarea tineretului (Hitlerjugend), propagandă agresivă prin mass-media și evenimente sportive (Jocurile Olimpice din 1936).

Important! Regimul nazist s-a prăbușit în 1945 după moartea lui Hitler și înfrângerea Germaniei în al Doilea Război Mondial.

Regimul comunist din Uniunea Sovietică

Comuniștii bolșevici conduși de Vladimir Lenin au preluat puterea în Rusia prin revoluția din octombrie/noiembrie 1917. Regimul sovietic a fost o dictatură totalitară de extremă stângă, bazată pe ideologia marxist-leninistă care promova:

• Lupta de clasă dintre muncitori și burghezie
• Desființarea proprietății private și trecerea ei în mâinile statului
• Revoluția mondială pentru impunerea comunismului în întreaga lume

Practicile regimului leninist:

Naționalizarea (1918) - Confiscarea întregii proprietăți private: fabrici, magazine, bănci și inițiative private. Proprietatea privată a fost înlocuită cu cea de stat prin naționalizarea industriei, deși Lenin a amânat inițial colectivizarea agriculturii pentru a nu-i îndepărta pe țărani.

Regimul sovietic a evoluat ulterior sub conducerea lui Stalin, care a implementat:

• Colectivizarea forțată a agriculturii
• Industrializarea accelerată
• Epurările politice și Marele Terror
• Cultul personalității

De știut! Deși ambele regimuri (nazist și comunist) erau totalitare, ele aveau ideologii opuse: nazismul se baza pe supremația rasei, în timp ce comunismul promova egalitatea economică și socială. În practică însă, ambele au recurs la represiune și teroare pentru a-și menține puterea.

Aceste regimuri totalitare au marcat profund secolul XX prin violență, represiune și încălcarea drepturilor omului, reprezentând avertismente istorice asupra pericolelor concentrării excesive a puterii.