Concepția despre creația poetică
Pentru Arghezi, creația literară reprezintă o evoluție de la munca materială la cea spirituală: „Ca să schimbăm acum, întâia oară/ Sapa-n condei și brazda-n călimară". Cartea devine astfel o punte între generații, un „hrisov" care păstrează esența muncii înaintașilor.
Originalitatea limbajului arghezian constă în capacitatea de a transforma limbajul comun, chiar și cel vulgar, în material artistic. Poetul mărturisește că sursa limbajului său artistic este graiul popular: „Din graiul lor cu îndemnări pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite". Prin oximoronul „Veninul strâns l-am preschimbat în miere", el susține că poezia poate exprima o gamă variată de sentimente, păstrând forța expresivă a cuvintelor.
Arghezi definește procesul de creație ca fiind o îmbinare între inspirație („slava de foc") și meșteșug artistic („slava făurită"). El compară munca poetului cu cea a unui bijutier care, prin migală și răbdare, creează „cuvinte potrivite". Expresivitatea poeziei se bazează pe metafore, epitete rare, comparații, enumerații și oximoronuri.
În final, poetul se definește drept „robul" care trudește la crearea operei, iar cititorul devine „Domnul" care o savurează: „Robul a scris-o, Domnul o citește". Prin acest contrast, Arghezi subliniază efortul creator din spatele fiecărui text și poziția privilegiată a cititorului.
De reținut: Versurile „Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi" rezumă perfect estetica argheziană și capacitatea sa de a transforma urâtul în frumos artistic!