Structura și semnificațiile poeziei
Titlul poeziei, exprimat printr-un enunț metaforic cu conotație pozitivă, anunță deja atitudinea poetului față de misterele lumii. "Corola de minuni" simbolizează totalitatea tainelor universului, pe care poetul nu dorește să le "strivească" prin explicații raționale.
Prima secvență poetică versurile1−5 reprezintă confesiunea eului liric despre propria viziune asupra cunoașterii poetice. Prin metafore surprinzătoare, poetul identifică tainele în elemente diverse ale universului: flori, ochi, buze și morminte - simboluri ale vieții, ale cunoașterii senzoriale, ale comunicării și, respectiv, ale morții.
A doua secvență versurile6−16 construiește o opoziție clară între două atitudini: cea a "celorlalți" care, prin lumina lor rațională, "sugrumă vraja nepătrunsului ascuns", și cea a poetului care, dimpotrivă, sporește taina universului. Metafora lunii care, prin razele ei albe, nu micșorează ci "mărește și mai tare taina nopții" devine emblematică pentru viziunea poetică a lui Blaga.
💡 Versul "eu cu lumina mea sporesc a lumii taină" reprezintă esența filosofiei poetice blagiene și cheia întregii poezii.
Ultima secvență revine la confesiunea directă, subliniind prin concluzia "căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte" preferința pentru o cunoaștere bazată pe iubire și acceptare a misterului, nu pe explicații raționale care ar diminua frumusețea tainică a lumii.