Structura poeziei și semnificații profunde
Poezia este structurată în trei secvențe lirice care surprind perfect viziunea lui Blaga despre cunoaștere. Poți identifica aceste secvențe urmărind ideile principale din fiecare grupaj de versuri.
Prima secvență versurile1−5 exprimă refuzul cunoașterii logice prin verbele la forma negativă: „nu strivesc", „nu ucid". Cele patru elemente („flori", „ochi", „buze", „morminte") formează perechi simbolice: „florile" și „mormintele" reprezintă limitele temporale ale ființei, iar „ochii" și „buzele" indică două modalități de cunoaștere - spirituală și afectivă.
A doua secvență, mai amplă, se bazează pe opoziția „eu-alții" și „lumina mea-lumina altora", creând o antiteză între cunoașterea paradiziacă (rațională) și cea luciferică (poetică). Verbele la forma afirmativă („sporesc") afirmă opțiunea poetului pentru modelul cunoașterii luciferice, care nu explică misterele, ci le adâncește.
Important! Câmpul semantic al misterului este foarte bogat în această poezie: „tainele", „nepătrunsul ascuns", „lumii taină", „întunecată zare", „sfânt mister" - toate aceste expresii arată fascinația lui Blaga pentru necunoscut.
Ultimele două versuri formează a treia secvență, cu rol de concluzie: cunoașterea poetică este un act de contemplație („totul se schimbă sub ochii mei") și de iubire („căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte"). Întreaga poezie demonstrează că poetul nu descifrează misterele lumii, ci le sporește prin iubire și admirație.