Elemente de compoziție și semnificații
Simetria dintre incipit și final subliniază transformarea Otiliei. La început, ea este portretizată ca o tânără vioaie și copilăroasă, plină de viață și entuziasm. În contrast, finalul ne prezintă o Otilie complet schimbată, devenită soția unui conte, o femeie matură, diferită de tânăra din început.
O scenă narativă esențială pentru tema operei este cea în care Felix îi mărturisește Otiliei dragostea prin intermediul unei scrisori. Reacția fetei este indiferentă și evazivă, lăsându-l pe Felix confuz și dezamăgit. Comportamentul ei oscilează între indiferență și amabilitate, menținând misterul care o caracterizează.
Dialogul care precedă plecarea Otiliei la Paris dezvăluie viziunile diferite despre iubire ale celor doi protagoniști. Felix îi oferă un devotament total, fiind gata să renunțe la cariera de medic pentru ea, demonstrându-și naivitatea și lipsa de experiență. Otilia, mai înțeleaptă, își recunoaște defectele și aspirațiile spre libertate.
Reține: Otilia percepe iubirea în mod aventuros, cu dăruire și libertate absolută, în timp ce Felix are o viziune romantică, tradițională, fiind dispus să aștepte oricât pentru a se căsători cu ea.